O tânără a fost muşcată de viperă în Făgăraş. Cum să eviți mușcătura de viperă și ce să faci în cazul în care ești mușcat de șarpe

O tânără a fost muşcată de viperă în Făgăraş. Cum să eviți mușcătura de viperă și ce să faci în cazul în care ești mușcat de șarpe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie a fost muşcată de viperă, vineri, în Făgăraş, în zona cascadei Capra. Salvamontiştii au intervenit pentru a o salva. Este vorba despre o tânără de 29 de ani, care a fost preluată pentru a fi transportată de urgenţă la spital.

„A vrut să se spele pe mâini în pârâu şi nu a observat şarpele”, a spus salvamontistul argeşean Cristian Toma, pentru Adevărul.

Şi nu e singurul caz. Recent, un copil a fost muşcat de o viperă cu corn, în zona Cheile Nerei din Caraș-Severin, iar turiştii au semnalat vipere şi la Păltiniş (Sibiu).

ADVERTISING

Cum e sezonul drumeţiilor şi există şi acest pericol, trebuie să fim foarte atenți dacă nu vrem să fim mușcați de șarpe sau viperă.

Salvatorii montani arată ce trebuie să faci dacă ești mușcat de șarpe, dar și cum să eviți mușcătura de viperă. Să le luăm pe rând.

Cum eviți mușcătura de viperă

Dacă nu vrei să fii mușcat de șarpe, mai ales de viperă care e veninoasă, în această vară, iată ce recomandă specialiștii:

  • portul permanent al bocancilor de munte, cu carâmb înalt, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată. Portul bocancilor vă va feri și de entorse ale gleznei (evitând alunecarea, chiar ale genunchilor) sau de răniri ale degetelor de la picior, prin lovirea de pietre.
  • efectuați permanent un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi.
  • nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica daca sunt şerpi.
  • dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă care nu vă permite verificarea suprafeței solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ. În ciuda renumelui,  vipera comună este un şarpe timid, care va fugi din calea dumneavoastră și se va ascunde. 
ADVERTISING

Pentru a evita mușcătura unei vipere, în cazul în care vedeți una, nu trebuie să vă jucați cu ele sau să le omorâți.

Ce trebuie să faci dacă ești mușcat

Salvamontiștii explică și ce e de făcut dacă ești mușcat de șarpe/ viperă.

Mușcătura de viperă se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 mm distanţă, care după o oră necrozează și se edemațiază.

Victima are senzații de vomă și de amețeală.

Iată ce ai de făcut în acest caz:

  • anunţaţi 112 sau 0SALVAMONT
  • încercaţi să aspiraţi cât mai mult din sângele prezent, prin stoarcere sau prin folosirea unei seringi tăiate care poate fi folosită ca instrument de vacuumare.
  • victima trebuie sa stea cat mai liniştită, să nu se mişte, pentru a evita răspândirea veninului în corp şi să aştepte sosirea personalului calificat.
  • administrarea preventivă a unor antihistaminice poate întârzia acţiunea veninului.
ADVERTISING

”Trebuie precizat că decesul se poate produce la cel puțin 12-24 ore de la muşcătură, dar numai dacă şarpele a reuşit să administreze încărcătura totală de venin, ceea ce nu se întâmplă de obicei, deoarece omul este muşcat numai ca avertisment, ca reacţie de apărare”, mai arată Salvamont.

image-12

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇