Două surprize majore au avut loc în debutul turneelor importante disputate pe iarbă în circuitele WTA și ATP.
La băieți, în Germania, la Halle, acolo unde este și Roger Federer, cel care ieri a obținut prima sa victorie pe iarbă după 701 zile de așteptare, 2-0 la seturi cu Ilya Ivashka din Belarus, a fost eliminat favoritul numărul 1, rusul Daniil Medvedev, locul 2 mondial.
Principalul favorit de la Halle, Daniil Medvedev a fost clar învins de favoritul gazdelor, neamțul Jan-Lennard Struff, scor 6-7, 3-6. În turul secund, locul 45 ATP îl va înfrunta pe Marcos Giron, SUA.
De partea cealaltă, Elise Mertens, Belgia, favorita numărul 1 la Birmingham, a fost eliminată după un meci maraton cu Ajla Tomljanovici, Australia.
Sportiva de la Antipozi a învins cu scorul de 7-6, 6-7, 7-6, după 3 ore și 13 minute de joc, unul dintre cele mai lungi meciuri ale anului în circuitul feminin.
Decizie importantă luată de către organizatorii de la Wimbledon
În faza doi, Ajla o va întâlni pe Coco Vandeweghe, din Statele Unite.
La turneul pe iarbă de la Berlin o avem pe Sorana Cîrstea implicată, cea care tot marți va evolua în turul I cu Garbine Muguruza, campioană la Wimbledon acum 3 ani, după ora 18.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
A murit bărbatul cu cea mai mare familie din lume. Avea 39 de soții și 94 de copii
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.