CFR Cluj o va înfrunta pe campioana Bosniei în primul tur preliminar al UEFA Champions League, dublă manșă care va avea loc în prima jumătate a lunii iulie.
Multipla campioană a Ligii 1 a avut noroc la tragerea la sorți și va da peste un adversar facil, al cărui lot e cotat la puțin peste 5 milioane de euro, pe site-urile de specialitate.
Borac Banja Luka a devenit campioană în Bosnia și Herțegovina în sezonul trecut, în Premijer Liga, având un bilanț de 21 de victorii, patru remize și opt eșecuri. În istoria lor, cei de la Borac au două titluri de campioni, 2011 și 2021, o Cupă a Bosniei, dar și o Cupă a Europei Centrale în 1992, plus Cupa fostei Iugoslavii în 1988.
Cel mai bine cotat jucător de la bosniaci este Almedin Ziljkici, a cărui cotă de piață este de 700.000 de euro. Interesant este că Stojan Vranjes (34 de ani), căpitanul lui Boran, a evoluat la CFR Cluj o scurtă perioadă, în a doua parte a sezonului 2012/2013.
CFR Cluj va continua să fie cap de serie și în turul secund al preliminariilor, dacă elevii lui Șumudică vor trece de Banja Luka.
CFR Cluj și-a aflat prima adversară din drumul către grupele Ligii Campionilor
Skhendija (Macedonia), Slovan Bratislava (Slovacia), Dinamo Tbilisi (Georgia), Zalgiris Vilnius (Lituania), Alashkert (Armenia), Flora Tallinn (Estonia), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Kairat Almaty (Kazakhstan), Lincoln Red Imps (Gibraltar) sau Omonia Nicosia (Cipru) sunt posibilii adversari ai clujenilor în turul următor.
Tragerea la sorți pentru turul II din Champions League are loc miercuri pe 16 iunie.
CFR Cluj va disputa prima manșă în Gruia pe 6 sau 7 iulie, iar returul în deplasare, o săptămână mai târziu.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.