Nicuşor Dan ţine Primăria Capitalei deschisă încă o săptămână

Nicuşor Dan ţine Primăria Capitalei deschisă încă o săptămână
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Nicuşor Dan a anunţat că aproape 10.000 de bucureşteni au vizitat Primăria Capitalei, muzeele şi casele memoriale din grija municipalităţii, precum şi Muzeul Temporar de New Media Art – RADAR 2021 în Noaptea Europeană a Muzeelor.

Edilul a adăugat că a fost luată decizia prelungirii programului de vizitare, iar uşile Primăriei Capitalei să fie deschise publicului larg încă o săptămână.

Prin urmare, bucureştenii pot vizita PMB până pe data de 20 iunie inclusiv, începând cu ora 17:00.

„În ciuda vremii schimbătoare, am avut parte de un flux important de vizitatori, în special tineri, care au vrut să descopere istoria Capitalei, moştenirea ei culturală, dar şi noile tendinţe ale artei contemporane.  

ADVERTISING

Prin locaţii şi evenimente, cu ajutorul studiourilor multimedia, al proiecţiilor, al elementelor de sunet şi design, al inteligenţei artificiale, am reuşit să îmbinăm tradiţionalul cu modernul, pentru a oferi vizitatorilor experienţe diverse şi antrenante.  

Ca urmare a interesului pentru Primăria Capitalei, care a participat pentru prima dată la Noaptea Europeană a Muzeelor, am hotărât să prelungim programul de vizitare şi să lăsăm deschise uşile primăriei pentru publicul larg încă o săptămână.

Astfel, bucureştenii care nu au reuşit încă să ne viziteze vor putea face acest lucru în fiecare zi, până pe data de 20 iunie inclusiv, începând cu ora 17:00”, a scris Nicuşor Dan, duminică pe Facebook.

ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇