Nicușor Dan deschide porțile Primăriei Capitalei. Ce a pregătit inedit pentru această sâmbătă specială

Nicușor Dan deschide porțile Primăriei Capitalei. Ce a pregătit inedit pentru această sâmbătă specială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicușor Dan anunță că în acest an, sâmbătă, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, toți cei interesați vor putea vizita și sediul Primăriei Generale a Capitalei, de pe bulevardul Regina Elisabeta.

Celor care vor să treacă pragul sediului administrației centrale a Bucureștiului, Primăria Capitalei le-a pregătit și 2 expoziții și câteva acțiuni inedite.

”Am pregătit pentru toți cei care vor să ne treacă pragul două expoziții despre istoria Bucureștiului și a primăriei sale – una intitulată „Uranus acum”, despre cartierul Uranus care a fost demolat în perioada comunistă, iar o alta dedicată arhitectului Petre Antonescu, cel care a proiectat clădirea care a devenit ulterior sediul Primăriei Municipiului București.

ADVERTISING

Vom găzdui de asemenea un maraton al lecturii și un experiment video de reconstrucție virtuală a Muzeului Simu, care a dispărut și el în perioada regimului comunist.

Vă aștept sâmbătă seară la Primăria Capitalei, pentru o incursiune în istoria și cultura bucureșteană, alături de prietenii și colaboratorii noștri de la ARCUB, Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu', Muzeul Municipiului București, Zeppelin și ARCEN, care au făcut posibil acest eveniment”, a scris Nicușor Dan pe Facebok.

În premieră, Primăria Capitalei va fi deschisă publicului cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor! Clădirea istorică a...

Publicată de Nicușor Dan pe Marţi, 8 iunie 2021

Potrivit primarului general, sediul Primăriei Municipiului București (PMB) va putea fi vizitat sâmbătă, pe 12 iunie, între orele 18:00 și 22:00.

ADVERTISING

De asemenea, vor fi deschise sâmbătă seara și toate muzeele aflate în administrarea PMB.

Ce muzee ale Capitalei puteți vizita sâmbătă seara. Programul și expozițiile

Parte dintre muzee și alte instituții de cultură care funcționează în subordinea Primăriei Generale și-au anunțat deja pe Facebook programul pentru Noaptea Muzeelor.

Spre exemplu, Muzeul de Istorie al Municipiului București a anunțat că mai multe unități pe care le are în administrare își așteaptă vizitatorii, sâmbătă seara, între orele 16.00 și 22.00 (ultima intrarea).

Iată unde puteți merge și ce puteți vizita:

  • La Palatul Șuțu (Bdul Ion C. Brătianu nr. 2) unde sunt deschise pentru public expozițiile „Timpul Orașului”, „De la anatomia artistică la opera finită”
  • La Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei, nr 151) se poate vizita expoziția permanentă „Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute”
  • La Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26) este expoziția „Pe urmele trecutului. Colecția Maria și dr. George Severeanu”
  • La Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16) este expoziția permanentă de pictură, sculptură, grafică, dar și cu expoziția tematică „Grădina Paradisului. Desene pregătitoare”.
  • La Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie nr. 36-38) va fi deschisă expoziția permanentă, dar și cea tematică „Ligia Macovei și lirica lui Tudor Arghezi”.
  • La Muzeul Victor Babeş (Str. Andrei Mureşanu nr. 14A) e deschisă expoziția permanentă „Victor Babeș (1854-1926). Principii, valori, moșteniri”
  • Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici - Muzeul Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1) are deschise expozițiile „Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio II” și „100% RO”.

Noaptea Muzeelor 2021 la Muzeul Municipiului BucureștiMuzeul Municipiului București vă invită să participați la Noaptea...

Publicată de Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu pe Miercuri, 9 iunie 2021

De asemenea, puteți vizita, între orele 20.00 și 2.00, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21). Vă așteaptă acolo expoziția permanentă „Descoperim împreună Universul”, dar mai ales puței participa la observații astronomice nocturne, dacă vremea o va permite.

ADVERTISING

De asemenea, Muzeul Național la Literaturii Române și-a postat pe Facebook programul de vizitare pentru Noaptea Muzeelor de sâmbără, 12 iunie.

Instituția vă propune să vizitați Casa Memorială Tudor Arghezi din Strada Mărțișor 26 între orele 12.00 și 22.00. În cursul după-amiezii se vor organiza și ateliere.

Pentru a vizita și participa, trebuie să faceți o programare la numărul de telefon 0723.154.052, inclusiv whatsapp, sau printr-un mesaj la adresa de e-mail: case.memoriale@mnlr.ro.

Pe 12 iunie, de Noaptea Muzeelor, vă invităm la Casa Memorială „Tudor Arghezi - Mărțișor”, acasă la cel mai îndrăgit...

Publicată de Muzeul Naţional al Literaturii Române pe Marţi, 8 iunie 2021

Muzeul Copiiilor de pe Buleardul Decebal nr. 11, înființat de Gabriela Firea, va rămâne închis.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇