România, în groapa erorii medicale: Operații ratate, tratamente încurcate. Sistemul te ajută să greșești. Și costă să dovedești un malpraxis

România, în groapa erorii medicale: Operații ratate, tratamente încurcate. Sistemul te ajută să greșești. Și costă să dovedești un malpraxis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai puțin de jumătate din spitalele din România au raportat în 2020 erori medicale sau cazuri de malpraxis, arată un studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate și Asociația Ayan, ale cărui rezultate au fost date publicității joi, în cadrul unei conferințe online.

Experții în sănătate susțin că, de fapt, e imposibil să nu ai nicio eroare umană în spital și că principala problemă a sistemului medical românesc este că ”îi împinge pe medici în groapa erorii medicale, îi ajută să greșească”.

Raportul intitulat ”Siguranța pacientului în actul medical” tratează problemele și soluțiile pentru siguranța pacientului în sistemul medical românesc.

Principala problemă evidențiată în document este sistemul de raportare a erorilor apărute în timpul acordării asistenței medicale, iar la crearea acestuia au fost solicitate date de la toate centrele Direcțiilor de Sănătate Publică din țară.

Potrivit Observatorului Român de Sănătate, DSP București și alte zece direcții de sănătate au refuzat să pună date la dispoziția publicului. Din datele colectate în rest, 217 spitale nu au raportat ”evenimente adverse asociate asistenței medicale”, din cele 513 spitale înregistrate în sistemul informaticl al Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate (ANMCS).

ADVERTISING

Un al aspect scos în evidență în acest raport este că pacienții pediatrici, copiii, reprezintă categoria cea mai expusă erorilor medicale. Asta fie din cauză că ei nu sunt cântăriți și măsurați la fiecare evaluare medicală, fie pentru că le sunt administrate medicații pentru adulți, fie pentru că micuții nu știu să spună mai multe despre istoricul lor medical.

Continuând pe aspectul subraportării evenimentelor adverse, raportul subliniază că restul erorilor medicale sunt raportate chiar mai puțin decât infecțiile nosocomiale, deoarece reglementările în vigoare impun raportarea infecțiilor intraspitalicești, în timp ce restul erorilor se raportează voluntar.

Raportul mai arată și faptul că nerespectarea măsurilor de prevenire a infecțiilor este principala cauză pentru erorile medicale.

Probleme legate de siguranța pacientului sunt întâlnite în țări aflate în curs de dezvoltare, dar și în țările dezvoltate. Care sunt cele mai întâlnite erori? ”Intervenție chirurgicală în locul gresit, tratament altui pacient, căderi”, explică dr. Constantin Radu, directorul executiv al Observatorului Român de Sănătate.

ADVERTISING

În România, cazurile de malpraxis sunt analizate de comisii speciale din DSP și din Colegiul Medicilor, într-un proces birocratic stufos. În plus, pentru ca un caz să fie analizat până la capăt, reclamantul trebuie să achite între 1.000 și 4.000 de lei pentru fiecare expert din comisie.

Aici puteți vedea întregul raport: http://bit.ly/ors-siguranta-pacientului

Ai nevoie de bani pentru a dovedi un malpraxis

Dr. Tar Gyöngyi, director executiv la Direcția de Sănătate Publică Harghita, a vorbit despre problemele cu care se confruntă cei care vor să reclame cazuri de malpraxis:

”Am făcut mai multe propuneri ca legislația să fie analizată, acutalizată și modificată în sensul de a fi mai ușor utilizată în practică. Același caz este tratat de două instituții după o legislație diferită, laborios, se lungește în timp toată problema în defavoarea pacientului și a cadrului medical.

Problema pecuniară: Dacă un caz de malpraxis este semnalat la DSP - în mod absolut neprofesionist și lipsit de etica - examinarea procesului depinde foarte dureros de puterea financiara a celui care semnalează. Este vorba de o taxă care, dacă este plătită de solicitant, atunci este analizat până la sfârșit. În caz de neplată, este abandonat.

ADVERTISING

Mai are alte căi persoana respectivă, la Colegiul Medicilor, la Comisia de Etică, să depună plângere juridică. Cei mai neajutorați se pierd în acest haos birocratic și rămân cu malpraxisul neconstatat și daunele neplătite, dar rămâne și pata asupra medicului. Am încercat să propunem unificarea celor două proceduri.

Colegii se cunosc între ei, există un interes să ne protejăm reciproc. Ar trebui eliminat din sistem, astfel încât nimeni să nu fie obligat să-și condamne sau absolve colegul de la o greșeală.

Noi în România foarte des ne furăm căciula și pierdem tot noi”, a spus ea.

Frica de închisoare

Și totuși, medicii se află într-o poziție vulnerabilă din cauza inexistenței unei legi a malpraxisului, crede dr. Nicolae Dragoș Garofil, medic primar, chirurgie generală.

”Din păcate infrastructura de sănătate din România este extrem de precară și ea este principala cauză pentru care apar erori medicale.

Problema malpraxisului trebuie separată de cea a erorilor medicale. E un subiect sensibil, iar în România a fost mereu nediscutat. Nicio guvernare nu a avut curajul de a aborda frontal acest subiect pentru că este, într-adevăr, foarte complex.

Medicii suntem vulnerabili în orice moment să fim acuzați. Nu cred că un medic din România nu este în acest moment susceptibil la o acuzație. Presiunea psihologică pe un medic îi poate încheia și cariera. În România este unicul loc în care răspunderea este și penală. Nu este o zonă în care vrem să ajungem, în care acuzația de malpraxis să poată fi foarte ușor făcută”, spune el.

Sistemul te împinge să greșești

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, spune că, de fapt, orice eroare medicală are doua victime.

”Victima secundară este medicul. Poate să fie vina lui sau poate e vina suprasolicitării. Poate să fie victima sistemului. Pentru că nu există medici răi. Nimeni nu se apucă să facă medicină să facă rău. Există însă sisteme rele. Iar sistemul medical românesc îi împinge pe medici în groapa erorii medicale. Îi ajută să greșească. Asta e un lucru pe care trebuie să-l schimbăm. Îl putem schimba dacă ne uităm la alții care au avut aceeași problemă.

Nu doar în România sunt multe erori medicale. În 1999, în SUA s-a publicat un raport care a făcut istorie, a cărui constatare era că a treia cauză de mortalitate în SUA sunt erorile medicale.

Un grup de medici importanți ca reprezentativitate, oameni în sistem sătui de ce se întâmplă și oameni curajoși, mai mulți oameni care au înțeles că trebuie să iasă să explice tuturor care nu înțeleg. Și au stabilit de comun acord niște ținte concrete.

20 și ceva de ani mai târziu: există conferințe medicale în care despre asta se vorbește. Își prezintă unii altora erorile medicale pentru a învăța din ele. Iar statul îi recompensează ca echipă medicală. (…)

Reflexul mediatic aici în România este să cauți vinovați și să întărâți pacienții împotriva medicilor, medici împotriva politicienilor.

Vestea bună este că în România au început să apară, timid, conferințe medicale în care medicii își vorbesc și își împărtășesc erorile medicale. Nimeni nu vrea să fie o victimă a sistemului care te împinge în brațele erorii”, explică el.

Citește articolele zilei pe spotmedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇