Regimul din Belarus a eliberat un jurnalist incomod, care lucrează pentru Deutsche Welle

Regimul din Belarus a eliberat un jurnalist incomod, care lucrează pentru Deutsche Welle
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jurnalistul belarus independent Aleksandr Burakov, care lucrează pentru Deutsche Welle, a fost eliberat după 20 de zile petrecute în închisoare în oraşul Mogilev din estul ţării.

„Sunt foarte uşurat, deoarece colegul nostru iese mai mult sau mai puţin nevătămat, după ce a fost închis ilegal, dar spirala violenţei de stat împotriva jurnaliştilor este din ce în ce mai îngrijorătoare”, a reacţionat directorul Deutsche Welle, Peter Limbourg, într-un comunicat de presă.

„Este din ce în ce mai evident că regimul din Belarus doreşte să reducă la tăcere ultimele voci independente din ţară, prin orice mijloace necesare”, a denunţat Peter Limbourg, transmite AFP.

Arestat pe 12 mai, în timp ce acoperea procesul intentat opozantului Pavel Seviarineţ şi altor personalităţi din Opoziţie, Burakov a fost condamnat trei zile mai târziu pentru participarea la un „eveniment neautorizat”.

Aleksandr Burakov, la fel ca un alt jurnalist arestat în acelaşi timp, a susţinut pe 15 mai, în faţa instanţei din Mogilev, că a fost supus în timpul detenţiei la „tortură şi tratament inuman”, că a fost trezit de mai multe ori în timpul nopţii şi obligat de gardieni să se dezbrace.

Jurnalistul „a fost eliberat din închisoare marţi, după 20 de zile de detenţie”, a informat Deutsche Welle.

Belarusul a fost scena unor proteste anti-guvernamentale fără precedent după scrutinul prezidenţial controversat din august anul trecut, al cărui rezultat a fost contestat de opoziţie şi opinia publică şi în urmă căruia preşedintele Aleksandr Lukaşenko a obţinut un al şaselea mandat.

La sfârşitul lunii mai, un avion de linie care circula pe ruta Atena-Vilnius a fost deturnat către Minsk sub escorta unui avion de vânătoare, după o ameninţare cu bombă care s-a dovedit a fi falsă. Jurnalistul de opoziţie Roman Protasevici şi prietena sa, care se aflau la bordul avionului, au fost arestaţi.

Conform datelor centralizate de ONG-ului pentru drepturile omului Viasna, în Belarus se află în închisoare la ora actuală 449 de prizonieri politici.

ADVERTISING

Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇