Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că între el şi premierul Florin Cîţu nu va exista „nicio fisură” cauzată de lupta internă pentru şefia partidului.
El spune că împreună au obiective de îndeplinit – programul de guvernare, campania de vaccinare anti COVID şi pregătirea PNRR.
"Important este să-şi facă treaba. Chiar dacă e o competiţie, împreună cu premierul Cîţu luăm, practic, toate deciziile importante, împreună participăm la şedinţele coaliţiei, şi între noi nu va exista nicio fisură.
Avem un program de guvernare care trebuie pus în practică, avem campania de vaccinare care este vitală pentru revenirea la normalitate într-un termen cât mai scurt, evident, pregătirea PNRR care reprezintă un instrument esenţial pentru relansarea economiei", a declarat Ludovic Orban, duminică.
Premierul Florin Cîțu și-a anunțat, duminică dimineață, candidatura la șefia PNL. Astfel, el intră în competiție cu Ludovic Orban, actualul lider al partidului. Congresul în care se alege noua conducere a formațiunii va avea loc în 25 septembrie.