Sute de persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia exprimându-şi sprijinul pentru opoziţia din Belarus.
Au ieșit în stradă părinţii jurnalistului de opoziţie arestat de autorităţile de la Minsk după interceptarea avionului de pasageri care îl transporta.
În cursul manifestaţiei, mama jurnalistului Roman Protasevici, Natalia Protasevici, a lansat un apel "tuturor ţărilor din UE şi Statelor Unite" să ajute la eliberarea lui "Roman şi a partenerei sale Sofia, precum şi a tuturor persoanelor închise".
"Vrem să trăim într-o ţară liberă, într-o ţară în care toată lumea să aibă dreptul de a-şi exprima convingerile", a adăugat tatăl său, Dmitri, notează AFP.
"Trăiască Belarusul!"
Participanţii au scandat "Trăiască Belarusul!" şi au purtat pancarte pe care se puteau citi sloganuri ca "Libertate pentru Belarus" sau denunţând o "Coree de Nord în centrul Europei".
"Sperăm cu adevărat că Europa ne va ajuta, pentru că este dificil să luptăm împotriva unui regim care are totul, care are puterea, în timp ce aici avem doar drapeluri ca arme", a declarat Natalia Burak, o comerciantă din Belarus în vârstă de 35 de ani, care trăieşte la Varşovia.
"În calitate de belaruşi, vedem o mulţime de orori şi monstruozităţi. Chiar în această săptămână, o persoană a fost ucisă în închisoare", adaugă un alt protestatar, Aleksei, 38 de ani, inginer de calculatoare.
La rândul său, opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia, care trăieşte în exil în Lituania, a reamintit pe Twitter sâmbătă că soţul ei "a fost închis de regim exact în urmă cu un an". Opozanta a candidat la alegerile prezidenţiale în locul soţului ei încarcerat, iar adversarii regimului condus de Aleksandr Lukaşenko consideră că ea a fost adevărata câştigătoare a scrutinului.
În acelaşi timp, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a fost primit, vineri, la Soci de omologul său rus, Vladimir Putin. Putin este principalul său sprijin în faţa contestaţiei care i-a ameninţat puterea în toamna anului trecut.
Context
Roman Protasevici, jurnalist belarus exil în vârstă de 26 de ani, şi partenera sa Sofia Sapega, 23 de ani, au fost arestaţi duminică după ce Belarusul a interceptat avionul de pasageri al companiei Ryanair la bordul căruia zburau de la Atena la Vilnius. Această arestare şi interceptarea avionului sub pretextul unei ameninţări teroriste au suscitat indignarea internaţională.