MOTTO: „și-altădată, și-altădată o s-o facem si mai, și mai lată”
Ultimul lucru la care m-aș fi așteptat este ca penibila scenă când domnul Orban își serba anul trecut ziua de naștere în Palatul Victoria, împreună cu apropiații săi, să se repete mai di granda anul acesta, în „Salonul Spaniol” din Palatul Parlamentului. Tot fără mască și tot fără distanțare.
Atunci, incidentul s-a încheiat cu auto-amendarea participanților pentru contravenția de a fi fumat în spațiu închis și a nu fi purtat mască. Domnul Ludovic Orban a lăsat de înțeles că, plătind amenda, a fost OK.
Mă întrebam acum un an ce ar fi dacă toți cetățenii României ar opta să plătească amenzi, în loc să respecte reglementările, contribuind astfel la răspândirea pandemiei. Ar fi tot OK? Ce drept moral mai are domnul Orban să ne interzică nouă cu strășnicie ceea ce dânsul își permite cu nonșalanță?
Ion Cristoiu scria acum un an că PNL încearcă să reducă un scandal de proporții la simpla încălcare a unor legi și chiar că „acțiunea a fost folosită pentru a transforma un dezastru într-o victorie. A trecut în plan secund faptul că ditamai membrii Guvernului ședeau la băute în biroul premierului pentru a se scoate în prim plan faptul că respectivii s-au cerut singuri amendați”.
Adică, plătind amenda, domnul Orban se aștepta ca „poporul” să-l felicite pentru respectarea exemplară a legii privind contravenția și socotind (credea domnia sa!) că auto-amendarea estompează fapta însăși.
Iar fapta nu este precum cea a automobilistului care plătește amenda pentru că a călcat pe linia continuă, ci este ca a președintelui de partid – pe atunci prim ministru – care își îngăduie un chefuleț cu ușile închise în biroul său, împreună cu o parte din membrii Guvernului, contând că nu-i vede nimeni.
Foarte corect aprecia anul trecut domnul Cristoiu: „faptul că un infractor e sancționat nu înseamnă că el nu mai e infractor”.
Anul acesta, observ că nici la auto-amendare nu s-au mai grăbit demnitarii noștri. Domnului Orban i se pare perfect normal să dea o petrecere de ziua lui, în Palatul Parlamentului, întreținut din fondurile instituției, adică bani publici.
Intreținerea, respectiv ordinea și curățenia, îndepărtarea ambalajelor de pizza, whisky și tot ce s-a mai consumat acolo și a fost adus cu sacoșele, costă. Curentul electric nu e gratis. Nimic nu este gratis și totul se plătește din banii publici pentru a sărbători ziua de naștere a jupânului.
Normal era ca felicitările, masa (era să zic, și dansul) să fi avut loc la domiciliul sărbătoritului, nu în cea mai mare clădire de Parlament din lume. Construcția faraonică a fost gândită de fostul dictator ca să instaleze acolo președinția țării, toate serviciile stufosului partid-stat, Marea Adunare Națională, toate ministerele României, majoritatea instituțiilor centrale, pentru ca „iubitul conducător” să le aibă strânse, sub control strict.
Acum, clădirea adăpostește doar cele două Camere ale Parlamentului și, din când în când, aniversarea vreunui lider, care nu poate primi felicitările decât numai în „Salonul Spaniol”. Altfel tușește.
Parlamentarii noștri s-au pomenit acum trei decenii cu o uriașă clădire fără obiect.
Puteau să pună o parte din ea la dispoziția unor instituții internaționale pentru a le fi de folos ca sedii, pentru găzduirea congreselor la nivel european sau global, a unor întâlniri de gradul unu, totul aducător de chirii, care s-ar constitui în venituri la bugetul de stat, nu aducător de cheltuieli pentru personal și întreținere, respectiv pierderi.
De ce nu s-a încercat așa ceva? Pentru plăcerea lui Tăriceanu de a se tolăni în biroul „numărul unu”, plăcerea lui Dragnea de a se răsfăța în „numărul doi”, aceeași plăcere a altora de dinaintea lor de a-și primi oaspeții în birouri cât hectarele și – fără îndoială – pentru plăcerea de a primi felicitările colegilor cu ocazia micilor aniversări personale.
Explicațiile domnului Orban nu-i fac deloc cinste:
- „Colegii mei sunt aproape toți vaccinați” – Cum adică „aproape”? Hai că-i nostim! E ca mireasa care se laudă că e „aproape virgină”.
- „Nu a fost nicio petrecere organizată” - Cum să nu fie organizată, când au venit cu toții, ca la comandă, care cu sacoșele, care cu sarsanalele, care cu pachetele? Cum de au sosit pizza și băutura la momentul oportun, fără să le fi comandat cineva și asta nu altfel, decât numai organizat?
- „La finalul programului meu au fost mai mulți colegi” – Problema nu este dacă erau mulți sau puțini. Problema este că erau. Mă îndoiesc că domnului Orban îi scapă acest detaliu esențial.
- „Câți sunt, nu am stat să număr” – Nu că ar avea importanță, dar nu cred că, atunci când s-a comandat, de exemplu pizza sau whisky, nu s-a făcut exact socoteala de câte porții este nevoie. Risca gazda să se facă de râs și să nu ajungă mâncarea?
- „I-am îndemnat să respecte regulile” – pardon, domnu’, i-ați îndemnat să le respecte, dar i-ați tolerat nerespectându-le! Ne luați de proști, stimate domnule președinte al Camerei?
Pe scurt, explicațiile debile ale domnului Ludovic Orban nu-i avantajează și nu-i scuză pe liderii liberali, nici partidul, nici coaliția și cu atât mai puțin nu-l scuză pe domnul Orban.
În plus, ridică o neașteptată minge la plasa PSD, care tocmai bine se pregătește de încă o moțiune de cenzură.
Nu mai spun, căt de prost îi pică liderului PNL în preajma unui congres, când așteaptă să-l aleagă nu numai colegii sosiți cu urări în „Salonul Spaniol”, ci și mulți alții din teritoriu, care s-au minunat văzând ce frumoasă este viața la „centru”.
Ce mai pot să zic? Avantaj Cîțu.
POST SCRIPTUM
Nu știu dacă ați observat, dar nici ministrul de Finanțe Cîțu de anul trecut, nici premierul Cîțu de anul acesta n-a luat parte la agapele șefului politic. Te pomenești că e o simplă coincidență!
Citeşte şi: Favoarea ministrului de a fi amendat