Varianta de coronavirus detectată pentru prima dată în India a fost semnalată oficial în 53 de teritorii, a anunţat miercuri într-un raport Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
OMS a primit, de asemenea, informaţii din surse neoficiale potrivit cărora varianta B.1.617 a fost identificată în alte şapte teritorii, conform cifrelor din actualizarea epidemiologică săptămânală a agenţiei sanitare a ONU, ceea ce duce numărul total la 60.
Potrivit raportului, varianta B.1.617 prezintă o transmisibilitate crescută, în timp ce gravitatea cazurilor de infectare cu aceasta este în curs de investigare, relatează AFP.
Numărul de cazuri noi şi de decese asociate COVID-19 a continuat să scadă săptămâna trecută, cu peste 4,1 milioane de cazuri noi şi 84.000 de decese suplimentare, ceea ce corespunde unor scăderi de 14%, respectiv 2%, faţă de săptămâna precedentă.
Regiunea Europa a OMS este cea care a înregistrat cel mai însemnat declin al numărului de contaminări şi decese din ultimele şapte zile, urmată de Asia de Sud-Est.
Numărul cazurilor din America, Mediterana de Est şi regiunea Africa este similar cu cel din săptămâna precedentă.
Cifrele cele mai ridicate în ceea ce priveşte cazurile noi înregistrate în ultimele şapte zile provin din:
- India (1.846.055, în scădere cu 23%),
- Argentina (213.046, în creştere cu 41%),
- Statele Unite (188.410, în scădere cu 20%),
- Columbia (107.590, în scădere cu 7%).