Presa din Italia reacționează ferm în cazul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă

Presa din Italia reacționează ferm în cazul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă

Parma a retrogradat oficial în liga a doua din Italia, la finalul unui sezon în care Dennis Man și Valentin Mihăilă nu au putut să pună umărul la salvare.

Jurnaliștii de la Tutto Mercato Web publică însă un articol în care transmit conducerii clubului Parma că Dennis Man și Valentin Mihăilă trebuie păstrați neapărat dacă se dorește promovarea în Serie A.

"Pentru a promova imediat este necesar să-i păstreze pe Man și Mihăilă", titrează cei de la Tutto Mercato Web.

De asemenea, italienii notează că Parma ar trebui să demonstreze că are un proiect serios, prin păstrarea jucătorilor tineri și în liga a doua.

ADVERTISING

"În vară, echipa va trebui să înceapă din nou, în forță și cu cei mai buni. Cu acel Dennis Man pentru care s-au plătit 15 milioane de euro în urmă cu trei luni (suma reală a fost de 11 milioane - n.red.), deși este căutat de multe echipe din Italia și Europa. Cu Valentin Mihăilă, mica bijuterie care a avut prea puțin timp la dispoziție. (…) Toți acești jucători tineri au oferte și ar putea părăsi Parma și mâine, dar depinde de Parma să aibă puterea să-i păstreze și să dea cu adevărat demnitate acestui proiect tânăr despre care s-a vorbit atât de mult", a mai scris sursa citată.

ADVERTISING

Dennis Man a marcat 2 goluri și a oferit o pasă decisivă în meciurile din Serie A.

Valentin Mihăilă are 3 goluri în acest sezon pentru Parma, echipă care tocmai a retrogradat în liga a doua.

Conducerea Parmei a anunțat deja că vrea să-i păstreze pe cei doi români și în Serie B.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!