Tot ce trebuie să ştii despre cum se face vaccinarea la centrul drive-thru din Piaţa Constituției, care s-a deschis azi

Tot ce trebuie să ştii despre cum se face vaccinarea la centrul drive-thru din Piaţa Constituției, care s-a deschis azi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul centru de tip drive-through din București s-a deschis joi, la ora 08:00, în Piața Constituției.

Centrul are patru puncte de vaccinare. Serul folosit va fi Pfizer. Avand în vedere că într-un centru Pfizer se vaccinează 96 de persoane pe zi, la centrul drive thru vor putea fi vaccinaţi aproape 400 de oameni zilnic.

Astfel, oamenii se vor putea vaccina direct din mașină, fără să fie nevoie de programare. Condiția necesară este ca cei care vin aici să aibă buletinul la ei.

Trebuie menționat că cei care vin la aceste centre de vaccinare pot avea domiciliul în orice localitate.

ADVERTISING

Iată care sunt pașii care vor fi urmați:

  • Agenții de îndrumare a traficului asigură fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare și supraveghere post vaccinare;
  • La punctul de triaj medical se aplică procedurile și instrucțiunile în vigoare; medicul verifică chestionarul sau asistă completarea acestuia, după caz, și validează criteriile medicale pentru vaccinare;
  • Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculul sau a spațiului special amenajat după caz;
  • După vaccinare, agenții de îndrumare indică traseul către zona de supraveghere post vaccinare;
  • Zona de supraveghere post-vaccinare este asigurată de personal medical (medic și asistenți) sau personal auxiliar instruit pentru identificarea persoanelor care au nevoie de asistență medicală pe perioada de supraveghere;
  • În perioada de supraveghere, se emite adeverința de vaccinare, iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua cea de a doua doză.
ADVERTISING

În zilele următoare în Capitală vor avea loc și maratoane pentru vaccinare, pe 7, 8 și 9 mai, la Sala Palatului și Biblioteca Națională, iar serul folosit va fi tot Pfizer.

Și la Arad va avea loc un maraton al vaccinării tot în perioada 7-9 mai. Apoi, vor fi organizate astfel de maratoane de vaccinari și la Târgu Mureş, Cluj, Iaşi şi Craiova.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇