După maratonul vaccinării de la Bucureşti din 7-9 mai, Valeriu Gheorghiţă anunţă evenimente similare în marile centre universitare

După maratonul vaccinării de la Bucureşti din 7-9 mai, Valeriu Gheorghiţă anunţă evenimente similare în marile centre universitare

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că maratonul de la Bucureşti, programat pentru week-endul 7-9 mai, va fi urmat de evenimente similare în marile centre universitare – Târgu Mureş, Cluj, Iaşi şi Craiova.

Cel mai probabil aceste evenimente vor fi organizate la mijlocul lunii mai sau în a doua jumătate a acesteia.

„Este un demers al corpului medical, al Universităţilor de Medicină şi Farmacie, cu implicarea tuturor reprezentanţilor autorităţilor locale, ca un semnal de solidaritate şi de dorinţă de a reveni la normalitate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

ADVERTISING

Conform medicului, maratoanele vaccinării în marile centre universitare ar urma să aibă loc în weekend-ul 14-16 mai sau în cel următor. 

Valeriu Gheorghiță a menţionat că foarte probabil maratonul de la Bucureşti va fi „împletit” şi cu un eveniment social, artistic şi cultural pentru „a da un semnal de dorinţă de revenire la normalitate şi la micile plăceri pe care le aveam până acum, cum ar fi să mergi la un concert sau la teatru”.

„Foarte probabil, ca să nu existe o diferenţiere între aceste evenimente vom folosi tot vaccin de la compania Pfizer”, a precizat Gheorghiţă, referindu-se la maratonul vaccinării din Capitală, care ar putea fi organizat la Sala Palatului și la Biblioteca Națională.

ADVERTISING

La Bucureşti se intenţionează organizarea a 50 de cabinete de vaccinare, care ar putea asigura imunizarea a peste 10.000 de oameni. 

Valeriu Gheorghiţă a catalogat maratonul vaccinării de la Timişoara drept „un eveniment reuşit”, precizând că astfel de campanii sunt „evenimente medicale cu foarte multe valenţe sociale”.

Află mai multe despre maratoanele vaccinării:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇