Moartea prințului Philip: Politicienii transmit condoleanțe, zeci de oameni aduc flori la Palatul Buckingham, iar steagurile au fost coborâte în bernă

Moartea prințului Philip: Politicienii transmit condoleanțe, zeci de oameni aduc flori la Palatul Buckingham, iar steagurile au fost coborâte în bernă
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anunțul morții prințului Philip al Marii Britanii, soţul reginei Elisabeta a II-a, a întristat atât oamenii politici, cât și pe cei de rând.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că ducele de Edinburgh a inspirat mii de tineri.

”A condus familia regală de-a lungul tuturor acestor ani, alături de regină. Prin titlul său de duce de Edinburgh, a inspirat mii de tineri britanici în existenţa sa. Ni-l vom aminti prin tot ceea ce a făcut”, a declarat Boris Johnson.

La rândul său, Nicola Sturgeon, premierul Scoției, a declarat că este „întristată” de această veste, potrivit EuroNews.

ADVERTISING

„Trimit condoleanțele personale, ale guvernului scoțian și ale poporului Scoției către Majestatea Sa Regina și familia ei”, a scris ea pe Twitter.

Și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe, afirmând că România este alături de Familia Regală şi poporul britanic.

Liderul Partidului Laburist britanic, Keir Starmer, a spus că oamenii își vor aminti de prințul Philip pentru că s-a dedicat poporului, dar și pentru devotamentul său față de regină.

ADVERTISING

”Și-a dedicat viața țării noastre. Ne vom aduce aminte de el și pentru angajamentul său extraordinar și devotamentul față de regină. Căsătoria lor a fost un simbol al forței, stabilității și speranței, chiar dacă lumea din jurul lor s-a schimbat. A fost o căsnicie care a inspirat milioane de oameni din Marea Britanie și nu numai", a adăugat el.

Prințul Philip a ajutat la dezvoltarea unui parteneriat foarte strâns între Marea Britanie și Germania, a declarat și ambasadorul german în Marea Britanie, Andreas Michaelis, într-o postare pe Twitter.

ADVERTISING

"Este un privilegiu extraordinar faptul că a vizitat Germania de atâtea ori și ne-a ajutat să dezvoltăm un parteneriat foarte strâns între Marea Britanie și Germania", a adăugat el.

Arlene Foster, prim-ministru al Irlandei de Nord, a spus că prințul Philip a avut un impact pozitiv asupra a mii de tineri.

Oamenii aduc flori la Palatul Buckingham

În fața Palatului Buckingham s-au adunat numeroși oameni, cu buchete de flori, pentru a-i aduce un omagiu prințului Philip.

De asemenea, steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.

Prince Philip, Queen's husband and Duke of Edinburgh, has died aged 99

???? WATCH LIVE: Prince Philip, Queen's husband and Duke of Edinburgh, has died aged 99Read more: https://bit.ly/39VCbV1

Publicată de Euronews English pe Vineri, 9 aprilie 2021

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇