După câteva zile de negocieri în UE, Bulgaria anunţă că va primi 1,2 milioane de vaccinuri de ''solidaritate''

După câteva zile de negocieri în UE, Bulgaria anunţă că va primi 1,2 milioane de vaccinuri de ''solidaritate''
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bulgaria va primi în al doilea trimestru doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19, produs de Pfizer-BioNTech, a anunţat vineri premierul Boiko Borisov.

Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au convenit joi să împartă un transport de 10 milioane de doze de vaccin BioNTech-Pfizer cu Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia şi Slovacia, ţări aflate în cea mai mare nevoie, conform Reuters.

Astfel, Bulgaria, ţara cu cea mai scăzută rată de vaccinare din UE, va primi 1,26 milioane dintre cele 2,85 milioane de doze din aşa-numitele ''vaccinuri de solidaritate'' pentru cinci state membre.

ADVERTISING

În România, imunizarea populației a ajuns la 15%

''Este o veste bună pentru noi şi pentru întreaga Europă, care arată că statele membre pot da dovadă de solidaritate'', a scris Boiko Borisov pe contul său de Facebook.

Bulgaria a optat pentru achiziţionarea de vaccinuri produse de BioNTech-Pfizer şi de AstraZeneca, dar a avut de suferit din cauza amânării şi a scăderii cantităţilor livrate Uniunii Europene de AstraZeneca.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇