Președintele Iohannis a promulgat una dintre cele mai controversate reglementări ale ultimilor ani – legea care îi scapă de închisoare pe evazoniști, dacă plătesc prejudiciul majorat.
Aceasta prevede că, în cazul unui prejudiciu până în 50 de mii de euro achitat integral în timpul urmăririi penale sau al judecații, evazionistul va primi doar amenda penală. Pentru un prejudiciu între 50 de mii și 100 de mii de euro achitat integral, instanța poate alege între amendă penală și pușcărie.
Indiferent de valoarea prejudiciului, dacă evazonistul îl plătește integral și majorat cu 20% din baza de calcul la care se adaugă dobânzile și penalitățile, el scapă nepedepsit.
În opinia unora, statul își declară astfel neputința și stimulează evaziunea, în opinia altora, este o decizie pragmatică, care urmărește în primul rând recuperarea banilor, cu un câștig consistent, în cazul majorării cu 20%, fără cheltuieli din partea statului.
L-am întrebat cum funcționează această lege pe avocatul specializat în drept fiscal, Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, care a încercat în 2016 o scoatere la lumină a veniturilor nedeclarate din paradisurile fiscale.
Președintele Iohannis a promulgat legea care îi scapă de închisoare pe evazoniștii care plătesc prejudiciul, iar dacă mai adaugă 20% la baza de calcul scapă cu totul nepedepsiți. Este o lege bună?
Eu cred că e o măsură bună, indiferent de inițiator, cred că autoritățile trebuie să se concentreze mai mult pe recuperarea prejudiciului și pe descurajare decât pe încarcerare.
Până la urmă, când vorbim de activități economice, inclusiv evaziunea, ar trebui să ne gândim mai mult la bani și mai puțin la ani.
Și vă spune asta omul care în 2009 a vorbit pentru prima dată despre evaziune ca amenințare la siguranța națională.
ANAF are în obiectul de activitate banii, nu anii. Am tot încercat să le spun asta și când am fost secretar de stat la Finanțe. Poate o sămânță am pus și noi când am fost acolo. Au fost niște discuții cum să facem să ne concentrăm mai mult pe colectare.
Trebuie să lăsăm oamenii să plătească pentru greșeli, nu să îi încarcerăm. Faptul că trimitem pe cineva care a greșit la închisoare mai lasă și niște oameni șomeri pe lângă. Până la urmă, obiectivul trebuie să fie colectarea banilor.
Ce înseamnă prejudiciul? Doar datoria principală sau și accesoriile, dobânzi și penalități.
În mod normal, se referă la principal și accesorii.
Se ajunge ușor la un prejudiciu de 100 de mii de euro până la care evazionistul poate scăpa de închisoare și fără suplimentul de 20%? Poate fi vorba despre afaceri mari?
Depinde ce prostii face. Din TVA e suficient să aibă până într-un milion cifra de afaceri. E ușor de ajuns și pe munca la negru. Pe impozitul pe profit e mai greu. Dar 100 de mii e mărunțiș.
Și totuși cât e de moral să comiți o infracțiune și să scapi pentru că ai dat niște bani pe care oricum îi datorai?
Și care e alternativa? Cu ce mă încălzește pe mine, contribuabil, că statul nu recuperează niciun ban de la cel care și-a băgat firma în faliment și a ascuns banii cine știe pe unde? Ba mai cheltuiesc cu el și în pușcărie.
Dar de ce această alternativă? Statul ar trebui să le găsească banii, nu să pice la învoială cu ei. Nu e o pierdere de autoritate, o recunoaștere a neputinței?
Nu. Abordări de acest fel sunt în mai toate statele. Sunt state care permit chiar negocieri pentru a nu fi acuzați penal sau eșalonări la sumele stabilite. Direcția este recuperarea.
Sigur că impactul legii trebuie analizat și dacă e necesar un reglaj fin să se facă. Eventual majorat procentul care trebuie plătit pentru nepedepsire.
Există și riscul ca, dacă nu-l prinzi, fapta să se prescrie.
Nu e totuși o încurajare a evaziunii? Îmi încerc norocul, cum ar veni, și dacă mă prinde, plătesc.
Noi avem în momentul de față o prevedere din 2011 despre care nu mai aud vorbindu-se și care mi se pare de o imoralitate extremă: metodele de control indirect, verificările la marile averi ale persoanelor fizice.
Dacă la analiza la risc un contribuabil e identificat cu risc mare, e selectat pentru verificare fiscală și dacă în urma ei se găsesc sume ce nu pot fi justificate se emite o decizie de impunere, plus dobânzi și penalități. Ele sunt calculate pe zi, deci greu de stabilit, pentru că atunci când faci estimări nu poți identifica ziua.
Hoțul neprins e negustor cinstit, dacă nu declari, nu plătești și, dacă nu te prinde, scapi. Iar dacă te prinde plătești la fel ca acela cinstit. Este anormal ca sumele nejustificate să fie impozitate cu cota standard. Acesta este mesajul greșit.
În baza prevederii din 2011, până în 2016, 100 de oameni au emis 6 decizii. În cazul acestei legi dacă te prind te pun să plătești cu tot cu penalități, cu dobânzi, 20% în plus la baza de calcul.
Și dvs ați propus în 2016 măsuri menite să scoată la iveală banii nedeclarați.
Erau prevederi privind transparentizarea deținerilor în paradisuri fiscale și propuneam un moment zero pentru impozitarea sumelor nedeclarate.
Toți romanii care “cântărim” mai mult de un milion de euro net am fi depus o declarație inițială de patrimoniu ca să stabilim referința și riscul la nivel național.
Apoi 3 luni de zile oamenii și-ar fi făcut socotelile și dacă au uitat ceva puteau să plătească cota standard, adică bani veniți fără niciun efort de administrare din partea statului. Iar după fereastra de 3 luni, cota nu mai era 16%, ci 75%.
Revenind la legea actuală, ea, spuneam, e bună, dar trebuie completată.
Cu ce?
Acuzele de evaziune vin în general de la Inspecția Fiscală. Codul de procedură a fost corectat și a fost eliminat un abuz.
Înainte îți emiteau o decizie pe sume uneori absurde și făceau și plângere penală, ceea ce suspenda soluționarea contestației și te împiedica să ajungi în instanță.
Erau o mulțime de plângeri penale și pentru magazine de pufuleți. România a fost condamnată și la CEDO în cazul Lungu pentru că un caz a fost judecat în 2 instanțe diferite.
De anul acesta, când există suspiciuni cu privire la fapte de evaziune, nu mai pot emite decizia. Pot face estimări, pot pune măsuri asigurătorii, dar dacă sesizează organele de urmărire penală nu mai pot emite decizia. Practic, se constituie parte civilă în procesul penal.
Deci în noul context, ar trebui ca dacă Inspecția are suspiciuni de evaziune să se poate înțelege fără să mai ajungă în instanță. Ca să degrevam instanțele.
De ce să suspend inspecția, să trimit cauza la procuror, când omul vrea să plătească ce am estimat eu ca prejudiciu?
Știu că oamenii spun că e imoral. Dar trebuie să ne gândim la eficiență.
Dincolo de imoralitate este considerată chiar o încurajare. Dacă mă prind. plătesc. Dar nu mai risc pușcăria, ceea ce pentru mulți era totuși o spaimă.
Nu e chiar așa. Dau banii înapoi și nu se mai întâmplă nimic. Fapta rămâne în cazierul fiscal, nu mai poți să fii administrator, plus cazierul penal. Nu e fără urmări.
Foarte mulți oameni vorbesc despre ceea ce nu înțeleg.
Lucrurile încet, încet se îmbunătățesc. Se leagă casele de marcat la ANAF, sper ca anul acesta să dea drumul și la e-factura care cu adevărat va reduce frauda la jumătate.
Cum?
Este o aplicație de facturare gestionata de ANAF care să știe în timp real cine pe cine facturează în România.