Ciucu promite promenadă pe malul Lacului Morii și un parc pe culoarul metroului de suprafață al lui Nicușor Dan

Ciucu promite promenadă pe malul Lacului Morii și un parc pe culoarul metroului de suprafață al lui Nicușor Dan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că în acest an vrea să amenajeze o promenada pe malul nordic al Lacului Morii. Și, ulterior, să pregătească și insula din zonă pentru evenimente culturale.

De asemenea, Ciucu vrea să amenajeze, temporar, spațiu verde printr-o zonă prin care ar urma să treacă metroul ușor promis de Nicușor Dan.

”Din punct de vedere al agrementului, Sectorul 6 este cumva rupt de restul Bucureștiului. Nu avem Centru Vechi, nu avem spații de promenadă. Oamenii nu prea au unde să îți petreacă timpul liber în sector.

Dar avem oportunități care – exploatate cu cap – nu le vor oferi doar cetățenilor din sector posibilități pentru spațiul liber, ci vor și atrage (oameni din alte sectoare – n.red.).

ADVERTISING

Unul dinte aceste proicete este coronamentul Lacului Morii. Se află în zona de Vest a orașului și oferă un apus superb.

În acest moment, nu arată deloc bine.

Dar avem un proiect tehnic care va fi scos în procedură de achiziție imediat după ce votăm bugetul, săptămâna viitoare. Bugetul alocat este de circa 15 milioane de lei. E o promenadă lungă, așa că banii au fost bine drămuiți.

Sper ca până în iarnă aceste lucrări să fie gata. Depinde doar de procedura de achiziție și de cum se va mișca cel care va câștiga.

coronament-Lacul-Morii

Mai mult, ne vom orienta spre insula Lacului Morii. Vrem să contractăm studiul de fezabilitate și proiectul tehnic și să ne gândim cum vom executa lucrările, mai degrabă la anul”, a precizat Ciprian Ciucu, joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Live - Conferinta de presa buget 2021

Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6 prezinta principalele propuneri si proiecte de investitii ale bugetului sectorului 6 pentru anul 2021 #sector6

Posted by Primaria Sectorului 6 on Thursday, April 1, 2021

De asemenea, primarul Sectorului 6 a spus că își dorește ca în zona din spatele Lacului Morii, înspre Giulești Sârbi, să creeze o pădure urbană, care să reprezinte, de asemenea, loc de agrement.

ADVERTISING

Dar acest plan este unul pe termen lung. Motivul: parte din terenul din zonă aparține primăriei din Chiajna. Iar cele două primării vor putea amenaja pădurea doar dacă, în prealabil, creează o Asociație de Dezvoltare Interurbană (ADI). Iar toate aceste etape iau timp.

Cirpian Ciucu susține că va continua lucrările la Centrul Favorit, care să nu mai fie doar un cinematrograf, ci un centru cultural.

De asemenea, primarul susține că vrea să finalizeze reconstrucția cinematografului Giulești. Și că atât la Favorit, cât și la Giulești, vrea să facă piațete pentru promenadă, târguri și alte activități.

ADVERTISING

Parc provizoriu în calea metroului de suprafață a lui Nicușor Dan: N-are rost să ținem oamenii 2-3 ani sau poate chiar mai mult

De asemenea, Ciprian Ciucu vrea să facă spațiu verde de-a lungul Străzii Liniei, aflată între Bulevardul Timișoara și Bulevardul Iuliu Maniu. Or, pe acolo ar urma să treacă traseul metroului de suprafață promis de Nicușor Dan.

”Mai devreme de 2-3 ani, în contextul situației financiare dificile lăsate de Gabriela Firea, va fi greu de executat (metroul ușor de suprafață promis de Nicușor Dan – n.red.).

Oamenii din zona Militari ies cu copiii pe Iuliu Maniu. N-au unde petrece timp liber. Am bugetat acest proiect.

Tot ce îmi doresc sunt amenajări minimale, non-permanente. Și când vom fi notificați că se face metroul, am ridicat calabalâncul și pot începe lucrările. Dar nu are rost să îi ținem pe oameni 2-3 sau poate mai mulți ani în această situație.

Avem niște problee de proprietate. Sunt două căi ferate. Una e a CFR și ne-o poate închiria la un preț accetabil. A doua e a unui privat. Sunt 2-3 km la o lățime de 5 m. Dacă ne va pemite Consiliul General, o vom cumpăra printr-o procedură transparentă, ar ajuta mult la proiectul trenului de suprafață, pentru că nu va mai fi nevoie de exproprieri sau ca achiziția să se facă ulterior”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Citește și:

Cum a cheltuit Primăria Capitalei peste 3,5 milioane de euro din banii bucureștenilor pentru un spital care nu se va mai construi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇