Biserica ortodoxă din Parcul IOR din Capitală a fost vandalizată, anunţă vineri purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu.
Acesta califică incidentul drept ”un exemplu strident dintr-un lung şir de acte violente dictate şi întreţinute de o hidoasă ideologie (neomarxistă) eminamente anticreştină, aplaudată pe alocuri inclusiv mediatic”.
”Toleranţa clamată isteric de nucleele ideologice ale LGBT, mai recent BLM sau ANTIFA, loveşte din nou”, afirmă Bănescu.
El prezintă imagini cu lăcaşul de cult pe ai cărui pereţi sunt scrise mesaje precum ”Be Gay”. LGBT, BLM, ANTIFA.
”Toleranţa clamată isteric de nucleele ideologice ale LGBT, mai recent BLM sau ANTIFA, loveşte din nou. Şi face ceea ce ştie ea mai bine: vandalizează, murdăreşte, expectorează mesaje groteşti şi, în accese de supremă inteligenţă, îşi scrie numele pe toate gardurile. Inclusiv pe zidurile bisericilor. Recent, pe pereţii frumoasei biserici ortodoxe din lemn situată în Parcul bucureştean IOR.
Doar un exemplu strident dintr-un lung şir de acte violente dictate şi întreţinute de o hidoasă ideologie (neomarxistă) eminamente anticreştină, aplaudată pe alocuri inclusiv mediatic, care infestează progresiv şi progresist mediul universitar şi social occidental, dar care, în virtutea mimetismului deja consacrat la noi, îşi găseşte, iată, adepţi şi în România”, declară Vasile Bănescu.
El precizează că, "din fericire, aceşti adepţi nu sunt în România profundă, a majorităţii oamenilor normali şi de bun-simţ, ci în aceea insulară, a unor personaje ce nu sunt obişnuite să ţină în mână o carte, ci doar un spray cu vopsea de graffiti".
”Salvarea lor, ca şi a noastră a tuturor, o reprezintă constant educaţia în spiritul valorilor firescului, ale culturii autentice şi, desigur, fertila credinţă în Dumnezeu”, conchide el.