Organizațiile încep să-și anunțe susținerea pentru Orban la șefia PNL, după ce și Cîțu a spus că vizează o funcţie la vârful partidului

Organizațiile încep să-și anunțe susținerea pentru Orban la șefia PNL, după ce și Cîțu a spus că vizează o funcţie la vârful partidului

Mai multe organizații locale ale PNL și-au anunțat vineri public sprijinul pentru ca Ludovic Orban să rămâne președinte al partidului și după Congres. Asta după ce joi premierul Florin Cîțu a anunțat că și el vizează o funcție de conducere, chiar dacă nu a spus clar că pe cea de președinte.

Prima care a făcut anunțul a fost Organizaţia PNL Sector 1.

„Biroul Politic al PNL S1 a decis prin vot deschis şi în unanimitate, acordarea sprijinului lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al PNL, la următoarele alegeri din cadrul Congresului PNL.

Suntem mândri că preşedintele PNL este membru la Sectorul 1, i-am fost alaturi în fiecare campanie, în fiecare provocare pe care a avut-o în ultimii ani şi l-am sustinut în toate demersurile, de la moţiunea de cenzura care a trimis PSD în istorie, la guvernarea complicata cu un parlament ostil şi în vremuri de criză, până la alegerile şi negocierile deloc simple.

ADVERTISING

Îi vom fi alături în continuare, în toate provocarile ce urmează”, arată o postare pe pagina de Facebook a filialei PNL Sector 1.

Marcel Vela, elogiu pentru Orban

Același anunț l-a făcut și biroul Politic Judeţean al filialei PNL Caraş-Severin.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PNL Caraş-Severin, rezultatele foarte bune însumate la toate rundele de alegeri din 2019 şi 2020, performanţa la guvernare în funcţia de prim-ministru, precum şi modalitatea în care a condus PNL, apreciată de marea majoritate a reprezentanţilor din administraţia locală, constituie argumentele pentru care Biroul Permanent Judeţean al filialei PNL Caraş-Severin a luat decizia cu unanimitate de voturi.  

ADVERTISING

„Îl cunosc pe Ludovic Orban de 30 de ani şi am lucrat împreună multă vreme, inclusiv în Guvernul precedent. A reuşit să unească partidul, să câştige alegeri, să-l aducă la guvernare, dar mai ales să fie un premier performant, în cea mai grea perioadă prin care a trecut România.

În plus, aprecierea de care se bucură în rândul membrilor PNL, precum şi deschiderea şi disponibilitatea faţă de aceştia întăresc decizia mea personală cât şi a filialei de susţinere pentru Ludovic Orban”, a declarat Marcel Vela, conform sursei citate.  

De asemenea, filiala PNL Sector 3 a anunţat, la începutul lunii februarie, susţinerea lui Orban pentru un nou mandat la şefia PNL. 

ADVERTISING

Florin Cîțu vrea să conducă PNL

Ludovic Orban şi-a informat colegii că intenţionează să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte al partidului, la Congres.

La rândul său, premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că la Congresul PNL va candida la o funcţie la vârful partidului, menţionând că experienţa pe care a acumulat-o ca senator, ministru al finanţelor şi premier poate să ajute formaţiunea să se dezvolte şi să facă faţă provocărilor politice în următorii ani.

"Vedeţi cât avem de vorbit despre campania de vaccinare, despre guvernare, avem aşa multe lucruri de făcut acum, cred că toate lucrurile se vorbesc la timpul lor. PNL încă nici nu şi-a ales ziua când are congresul. Nu are sens să discutăm despre aşa ceva în momentul acesta (...).

Ce pot să vă spun acum este cu siguranţă voi candida la o funcţie în PNL. Sunt vicepreşedinte. Voi candida la o funcţie la vârful PNL pentru că eu cred că experienţa pe care am acumulat-o ca senator, ministru al finanţelor şi acum premier poate să ajute PNL să se dezvolte şi să facă faţă provocărilor politice în următorii ani de zile", a afirmat Cîţu la B1Tv.

Întrebat la ce funcţie ar mai putea candida un vicepreşedinte al PNL, dacă nu la funcţia de preşedinte, Cîţu a răspuns: "La prim-vicepreşedinte, de exemplu".

El a susţinut că are o relaţie foarte bună cu preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇