Curtea de Conturi germană atacă dur planul UE de relansare economică post-covid, ale cărui efecte financiare, consideră ea, se vor repercuta asupra generaţiei viitoare.
”Impactul financiar se va resimţi până la viitoarea generaţie”, a avertizat joi preşedintele Curţii de Conturi, Kay Scheller, într-un raport cu privire la acest plan titanic prezentat în Parlamentul german.
Acest plan, adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene (UE) în decembrie, mizează pe o punere în comun a datoriilor statelor membre, un aspect care-i îngrijorează în mod special pe magistraţii financiari germani.
O parte a banilor va fi acordată prin împrumuturi, alta ca subvenţii, relatează AFP.
Instituție permanentă
”Este vorba despre o «comunitarizare» a datoriei şi responsabilităţii, o cotitură. În ceea ce priveşte bugetul federal (german), asta comportă riscuri considerabile”, trage un semnal de alarmă Scheller.
Această nouă datorie - de 750 de miliarde de euro - urmează să fie rambursată în 30 de ani, subliniază Curtea în raport.
”Însă ne putem întreba cine va contribui la ce şi când”, obiectează Scheller, care subliniază că reglementările bugetare ale UE nu se aplică acestei datorii.
România primește 9,5 miliarde de euro de la UE pentru relansarea economică post-COVID. E de două ori mai mult față de ce capătă Ungaria sau Bulgaria
”Statele membre ar putea, aşadar, teoretic, să se îndatoreze în mod nelimitat la nivelul UE şi să îşi atribuie aceste fonduri sub formă de subvenţii”, avertizează el.
Acest plan riscă de asemenea ”să reducă incitarea la precauţia responsabilă şi să slăbească disciplina bugetară”, se teme Scheller.
Nu există vreun plan de rambursare constrângător, îşi exprimă regretul Curtea, care pledează în favoarea încheierii unui acord între statele membre UE cu privire la rambursarea datoriei înainte de cheltuirea banilor.
”Împrumutul comun nu trebuie să fie o instituţie permanentă”, avertizează Scheller, care subliniază că Germania, potrivit Curţii de Conturi, va plăti 65 de miliarde de euro mai mult decât ceea ce va primi.
”Ar putea slăbi UE”
Curtea de Conturi germană conchide că fondul de reconstrucţie ar putea slăbi UE şi pune în pericol stabilitatea financiară a uniunii economice şi monetare.
”Asta alimentează speranţa ca noi costuri ale unor crize viitoare să fie de asemenea suportate de către comunitatea statelor”, mai avertizează Scheller.
UE îndemna vinerea trecută statele membre UE ”să accelereze” ratificarea la nivel naţional a mecanismului care permite finanţarea planului de relansare masiv post-covid, ale cărui prime plăţi ar putea avea loc ”la începutul verii”.