Craiova: Un deținut condamnat pentru omor a evadat pe geam folosindu-se de un cearșaf UPDATE

Craiova: Un deținut condamnat pentru omor a evadat pe geam folosindu-se de un cearșaf <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>

Un deținut în vârstă de 52 de ani, condamnat pentru omor, a evadat, vineri dimineața, din Spitalul din Craiova, unde era tratat.

„Astăzi, 12.03.2021, ora 07.05, IPJ. Dolj a fost sesizat prin fax, de Penitenciarul Craiova – Pelendava, cu privire la faptul că deținutul Soreanu Ion, de 52 ani, a evadat de la Spitalul Clinic Județean Craiova, unde se afla internat, aflându-se sub paza personalului penitenciarului. 

Persoana încarcerată executa o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Era in custodia ANP", a transmis ANP pentru B1 TV.

ADVERTISING

Potrivit directorului medical al SJU Craiova, Cristina Geormăneanu, în această dimineață, în jurul orei 6:00, asistentele medicale care au mers să administreze tratamentul pacienților au descoperit că deținutul nu mai era în salon. Bărbatul era păzit de un agent de la Penitenciarul Pelendava, însă polițistul stătea pe hol.

Surse din anchetă citate de Mediafax spun că inițial bărbatul ar fi încercat să coboare pe o frânghie improvizată. Nu ar fi reușit, așa că ar fi ieșit pe un geam alăturat, ar fi sărit pe o pasarelă, de la etajul doi până la etajul unu, apoi ar fi coborât pe scări, până la parter.

ADVERTISING

Sursa citată menționează că deținutul ar fi părăsit salonul pe o fereastră, cu ajutorul unui cearşaf. 

UPDATE 13:22 - Deținutul a fost prins. El se ascundea într-un canal din spatele spitalului.

„Deținutul care, în dimineața acestei zile (vineri - n.red.), a părăsit salonul spitalului din rețeaua sanitară publică în care se afla internat a fost identificat și capturat, în jurul orei 12:45, într-un canal aflat zona unității spitalicești”, a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor.

Iată imagini de la prinderea bărbatului:

Update IPJ Dolj In urma activităţilor de cautare desfasurate, evadatul a fost gasit de o echipa alcatuita din...

Posted by Oltenia TV on Friday, March 12, 2021

A fost prins evadatul de la spital, cu ajutorul câinilor de urmă. Acesta se ascundea intr-un canal al unității spitalicești și starea sa de sănătate este una precară.

Posted by Oltenia TV on Friday, March 12, 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇