Amenințare cu bombă la Școala Americană din București. A fost deschis dosar pentru șantaj UPDATE Alarmă falsă

Amenințare cu bombă la Școala Americană din București. A fost deschis dosar pentru șantaj <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Alarmă falsă

O alertă cu bomba a dus marți la evacuarea Școlii Americane din București.

Amenințarea a venit pe e-mailul unității private de învățământ, conducerea instituției alertând autoritățile.

La fața locului au ajuns echipaje ale poliției, dar și ale SRI. Pirotehniștii verifică acum clădirea.

Potrivit Antena3, părinții au fost chemați de urgență să ia copiii acasă și elevii au fost rând pe rând evacuați.

În zonă s-a creat aglomerație mare și mulți părinți și copii stăteau înghesuiți chiar lângă gardul instituției.

ADVERTISING

Nu a fost anunțat până acum dacă a fost sau nu găsit vreun dispozitiv exploziv. IPJ Ilfov a anunțat însă că Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a pornit o anchetă, cercetând o faptă de șantaj.

UPDATE: Ameninţarea cu bombă de la Şcoala Americană nu se confirmă, a anunţat marţi Serviciul Român de Informaţii.

"Controlul pirotehnic s-a încheiat. Ameninţarea nu se confirmă", a precizat SRI.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇