Criminalul de la Onești amenințase în urmă cu 3 ani că își va face dreptate ”cu armă de foc”. Parchetul a deschis dosar pentru omor calificat

Criminalul de la Onești amenințase în urmă cu 3 ani că își va face dreptate ”cu armă de foc”. Parchetul a deschis dosar pentru omor calificat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori care renovau apartamentul din care fusese evacuat, a amenințat încă din 2018 că își va face dreptate „cu armă de foc”.

Gheorghe Moroșan s-a înregistrat în 2018 în timp ce spunea cum a fost evacuat, fără ca familia lui să primească vreodată o sentință definitivă a instanței. Bărbatul spune că bunurile au dispărut, chiar și geamurile termopan au fost scoase, iar familiei sale nu i s-a permis să participe la inventariere.

Mai mult, Moroșan spune că nu a fost chemat la nicio audiere, iar în momentul evacuării fiicei sale i s-a pus arma la cap, el fiind plecat în Italia în acel moment.

În mesajul video postat pe site-urile de socializare și preluat de Ziarul de Bacău pe Youtube, Gheorghe Moroșan amenință că se va răzbuna „cu arma de foc” și subliniază că nu glumeşte cu aceste chestiuni.

Criminalul din Onesti s-a filmat amenintand in 2018

Un bărbat din Onești a sechestrat și a ucis doi muncitori. Polițiștii l-au împușcat și acum sunt anchetați, soția sa e reținută

„Să îmi dați aceste răspunsuri pentru că familia mea a fost amenințată cu armă de foc. Dacă nu se lămurește această situație, cu armă de foc voi face și eu dreptate. Să nu vă fie de glumă, că nu glumesc. Asta am vrut să vă spun. Iar dacă vreți, luați măsuri, dacă nu o să vă lămuresc că o să luați mai târziu”, spune Gheorghe Moroșan, în înregistrarea video din 28 octombrie 2018.

ADVERTISING

Amenințările bărbatului nu au fost, însă, luate în seamă de autorități și s-a ajuns la tragedia de luni seara.

Negocierile eșuate au durat 6 ore

Timpul contează foarte mult în intervenții precum cea de la Onești, pentru că individul care amenință intră în criză de timp. Se negociază cu el și nu este niciodată contrazis, spune psihologul Liviu Chesnoiu, care arată că s-a pierdut timp prețios în acest caz.

Cel care a sunat la 112 pentru a da alarma despre ceea ce se întâmplă în apartamentul din Onești a fost chiar Gheorghe Moroșan, bărbatul de 68 de ani, care a ținut ostatici și apoi a ucis cei doi muncitori care renovau apartamentul din care fusese evacuat.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că acest lucru s-a întâmplat în jurul orei 11:00.

Intervenția Poliției în interior s-a produs abia în jurul orei 19:00, spun aceleași surse.

”Cu proştii şi cu nebunii nu te contrazici”

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a explicat, pentru Aleph News, cum se face diferenţa între o intervenţie reuşită şi un eşec total, cum s-a întâmplat luni seara.

„La astfel de situaţii, timpul contează foarte mult. S-a pierdut foarte mult timp până a venit cineva de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului. În aceste momente, un om ca acel individ intră în criză de timp.

ADVERTISING

În astfel de situaţii, negociatorul trebuie să vină în secunda doi, când se dă alarma. Acest negociator trebuie să aibă pregătire psihologică şi să fie într-o legătură cu acel individ. Acel individ nu trebuie contrazis în niciun fel. Cu proştii şi cu nebunii nu te contrazici”, a declarat Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist.

Valeriu Şuhan, de la Monitorul Siguranţei Cetăţeanului, a căutat și el explicaţii pentru evenimentul nefericit.

„Încă n-aş putea spune că e vorba de un eşec. Într-adevăr, e o tragedie îngrozitoare, în urma căreia doi oameni au fost ucişi în mod îngrozitor.

E adevărat, dramatismul este accentuat de faptul că toată nenoricirea s-a făcut de faţă cu un dispozitiv numeros de poliţie. E un moment foarte dificil pentru poliţie, care va trebui să dea explicaţii în legătură cu acest aspect”, a precizat Valeriu Şuhan.

Procurorii fac cercetări pentru omor calificat

Procurorii din Bacău fac cercetări pentru omor calificat în acest caz, suspectul urmând să fie audiat de îndată ce starea sa de sănătate va permite.

”Având în vedere evenimentul ce a avut loc în data de 01.03.2021 într-un imobil de pe raza Mun. Oneşti, Jud. Bacău, ce a condus la uciderea a două persoane de sex masculin prin folosirea unui obiect tăietor/înţepător, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat", a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. 

ADVERTISING

Ca urmare, o echipă formată din doi procurori din cadrul unităţii judeţene şi poliţişti de la IPJ Bacău - Serviciul de Investigaţii Criminale precum şi Serviciul Criminalistic s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor de cercetare penală. 

”În acest sens, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta comisă şi au fost luate măsurile urgente pentru administrarea probelor privind activitatea infracţională constatată, respectiv a fost efectuată cercetarea la faţa locului, au fost identificaţi şi audiaţi martorii ce au asistat la desfăşurarea evenimentelor, au fost fixate şi ridicate mijloacele materiale de probă de la locul faptei, în acest moment ancheta fiind în desfăşurare", a arătat sursa citată. 

Bărbatul va fi și el audiat

Procurorii au menţionat că audierea persoanei cercetate va fi realizată de îndată ce starea de sănătate a acesteia va permite. 

"Prin urmare, raportat la stadiul procesual al cercetărilor, în prezent nu putem oferi alte informaţii suplimentare, având în vedere pe de o parte necesitatea respectării drepturilor recunoscute de lege în favoarea persoanei cercetate pentru uciderea celor două victime iar pe de altă parte evitarea perturbării sau periclitării bunei desfăşurări a urmăririi penale, respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi al caracterului nepublic al acestei faze a procesului penal, urmând să revenim ulterior cu alte informaţii de interes public", a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, potrivit News.ro.

Luarea de ostatici

Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat.

Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce, timp de 6 ore, negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.

Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei decedând pe loc și altul la spitalul din Onești.

Agresorul a ajuns și el la spital cu multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.

Soția agresorului a fost reținută, luni seara, acuzată fiind că a fost complicele soțului său.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇