Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care sunt plătite sumele reglementate prin contractul colectiv de muncă ale minerilor din Valea Jiului, fiind vorba de 11 milioane de lei.
De ce e ultima dată când minerii pot amenința că vin la București
"A fost aprobat un act normativ săptămâna trecută şi astăzi (miercuri - n.r.) am aprobat o completare. Ştiţi foarte bine că minerii au primit anul trecut salariile, dar nu au primit acea suplimentare, tichete şi alte sporuri, care erau reglementate prin contractul colectiv de muncă.
Pentru că este o companie în insolvenţă, a trebuit să facem o hotărâre de guvern separată şi să găsim o sursă. S-a aprobat, o să fie publicată cred că în următoarele minute, ca să ne asigurăm că banii ajung cât mai repede la mineri în Valea Jiului", a spus Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa de guvern.
El a adăugat că suma totală pe care o vor primi minerii este de 11 milioane de lei.
"Tot ce a fost cerut a fost completat, nu este nicio diferenţă între suma pe care au justificat-o şi ceea ce va fi în hotărârea de guvern. (...) Sunt sumele suplimentare, e vorba de ceea ce înţeleg că anul trecut nu au primit minerii... şi au făcut acest protest spontan", a afirmat premierul la Palatul Victoria.