Obiceiuri de Dragobete, protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor: Fetele care nu văd azi niciun bărbat nu au parte de iubire tot anul

Obiceiuri de Dragobete, protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor: Fetele care nu văd azi niciun  bărbat nu au parte de iubire tot anul

Dragobetele, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii, este sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie. În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

„I se spune „Cap de primăvară”. Nu se prea ştie cine este acest #Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitatea de cumnat al lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte. Oricum, este tânăr şi, fiind tânăr, este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor. Un fel de Sfântul Valentin.

ADVERTISING

A fost comparat cu Eros şi Cupidon", scria Irina Nicolau în "Ghidul sărbătorilor româneşti", amintind că "De Dragobete, se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită".

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, ”zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

ADVERTISING

Zâmbiți azi, ca să fiți îndrăgostiţi tot anul

"În această zi, dis-de-dimineaţă, toate fetele şi băieţii se piaptănă, se primenesc. Şi băieţii, şi fetele au credinţa nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, adică să facă #Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi tot anul.

Între fetele de la ţară e întrecere în a fi îndrăgostite şi între mamele lor atâta bucurie, că de multe ori se invidiază şi chiar se naşte gâlceavă între ele", scrie Simeon Florea Marian în "Sărbătorile la români".

Autorul mai spune că, "dacă e vreme frumoasă, fetele şi băieţii pornesc după ghiocei la luncă sau după lemne în pădure, mai întâi fetele, apoi băieţii, în cete. Dacă afară e urât, se adună în case pe la prietine şi rude, unde vin şi băieţii de primprejur.

ADVERTISING

Dacă în aparenţă,acest obicei nu are nicio însemnătate, în fapt, poporul ţine atât de mult la el, că nu-l lasă să treacă fără să nu-l sărbătorească".

La prânz fetele obişnuiau să alerge spre sat, în timp ce băieţii încercau să le prindă şi să le sărute. Sărutul era un echivalent al logodnei, care se anunţa seara în cadrul comunităţii satului şi membrilor celor două familii.

Participanţii la sărbătoare erau consideraţi binecuvântaţi în acel an, urmând să aibă belşug şi să fie feriţi de boli. Potrivit unei superstiţii, persoanele care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.

Vezi şi: Legendele lui Valentin sau cum am ajuns să celebrăm Ziua îndrăgostiţilor pe 14 februarie

Zăpada zânelor

În unele zone ale ţării, tinerele foloseau florile culese din pădure pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire.

Tinerii băieţi obişnuiau să îşi cresteze puţin braţul în forma unei cruci şi apoi să îşi atingă tăieturile, rostind jurământul de a rămâne toată viaţă fraţi de sânge.

Tot în această zi, bătrânii din sat se preocupau mai mult decât de obicei de animalele din ogradă, sacrificarea lor fiind interzisă. Cei în vârstă credeau că în ziua de Dragobete păsările îşi aleg perechea pe viaţă.

Tinerele necăsătorite obişnuiau să strângă puţina zăpadă care se mai găsea, numită şi ”zăpada zânelor”. Apa apărută în urma topirii acestei zăpezi ar fi avut proprietăţi magice şi era folosită pentru descântece de iubire, dar şi în ritualuri de înfrumuseţare.

Conform datinilor străvechi, această zăpadă apărea în urma surâsului zânelor. Tocmai de aceea, fetele obişnuiau să îşi clătească chipul cu această apă, pentru a deveni la fel de frumoase ca zânele.

O altă superstiţie vorbea de fetele care nu se întâlneau în această zi cu o persoană de sex masculin nu aveau parte de iubire pe tot parcursul anul. Mai mult, în unele sate se credea că toate fetele care ajungeau să atingă un bărbat dintr-un sat învecinat urmau să fie îndrăgostite tot timpul anului.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇