Cum arată hotelul ”bulă”, creat special pentru oamenii de afaceri în pandemie (Video)

Cum arată hotelul ”bulă”, creat special pentru oamenii de afaceri în pandemie (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Singapore a creat un hotel ”bulă” special pentru oamenii de afaceri afectați de pandemia de COVID-19.

Unitatea de cazare le permite astfel afaceriștilor aflați în carantină să aibă, totuși, întâlniri față în față sau să își transmită documente, însă fără teama de a răspândi coronavirusul.

Ce sunt mai exact ”bulele” din hotel: spații special amenajate în contextul pandemiei.

De exemplu, o sală de conferințe este împărțită în două și are conducte de aer separate pentru vizitatori și pentru oaspeții hotelului, relatează Reuters.

ADVERTISING

Alte săli care au același scop sunt împărțite de ecrane uriașe de sticlă, astfel încât afaceriștii carantinați să se poată vedea foarte bine cu invitații lor. Comunicarea este asigurată de... un difuzor.

De asemenea, există și un compartiment special prin care se poate face un schimb de documente. Actele trebuie doar introduse aici, iar acestea vor fi dezinfectate cu lumină UV. Apoi, pot fi scoase de cealaltă persoană fără nicio grijă.

Iată într-un video cum funcționează:

Cât costă cazarea

”Nu a trecut mult timp până ne-am dat seama că pandemia va dura foarte mult, poate chiar ani de zile, deci era o problemă și aveam nevoie de soluții”, a spus Robin Hu, de la firma de investiții de stat Temasek, cel care a avut această idee.

ADVERTISING

Hotelul se va deschide luna viitoare. Unitatea poate caza 150 de persoane și le pune la dispoziție 40 de săli de conferințe sau întâlniri.

Până în mai, hotelul vrea deja să se extindă: până la o capacitate de 660 de oaspeți și 170 de săli.

O cameră în această unitate de cazare costă cel puțin 290 de dolari americani.

Oaspeții trebuie să facă 5 teste pentru depistarea SARS-CoV-2, dacă vor să stea aici. Unul înainte de plecarea din țara din care vin, unul când ajung în Singapore, iar alte trei în timpul celor 2 săptămâni de carantină.

ADVERTISING

Hu a precizat că primele rezervări au venit de la oameni de afaceri care călătoresc mult, dar odată ce s-a aflat de acest format față în față, și alții au devenit interesați.

”Am primit multe întrebări și de la părinți care au copii care studiază aici în Singapore, pe care nu i-au mai văzut de un an de zile...”, a spus el.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇