Nouă percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în Bucureşti, Ilfov şi Tulcea, într-un dosar în care zeci de persoane sunt acuzate că au prezentat acte false pentru obţinerea de credite în vederea cumpărării de autoturisme. Prejudiciul este de 2 milioane de lei.
”Astăzi, 23.02.2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, pun în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti, respectiv în judeţele Ilfov şi Tulcea.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 23 de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, respectiv uz de fals”, anunţă Poliţia Capitalei.
De asemenea, sunt puse in aplicare mandate de aducere emise pe numele persoanelor implicate.
”În fapt, persoana juridică vătămată, în perioada 2018-2019, a primit din partea mai multor persoane fizice cereri de creditare în vederea achiziţionării unor autoturisme noi. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele in cauză au prezentat ca adevărată imprejurarea mincinoasă ca sunt angajaţi la diverse societăţi comerciale şi că ar realiza venituri ridicate”, explică poliţiştii.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmaririi penale faţă de 23 de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, respectiv uz de fals.