Marele atacant suedez Zlatan Ibrahimovici a făcut spectacol în Serie A din nou și a intrat în cartea de istorie a fotbalului european și cu acest prilej.
La 39 de ani, Zlatan a marcat de două ori pentru Milan în victoria cu 4-0 în fața celor de la Crotone, minutele 30 și 64. Celelalte două goluri au venit printr-o altă dublă, dublă semnată de Ante Rebici, din Croația.
O dată cu golul unu, cel din minutul 30, a ajuns astfel la golul cu numărul 500 marcat pentru echipele de club la care a evoluat. Ibra este în mare formă chiar dacă are aproape 40 de ani, fiind pe locul 3 în topul jucătorilor încă activi, cu 568 de goluri marcate în total, sub Ronaldo și Messi, cu 781, respectiv 748 de reușite.
În acest sezon la Milan, Ibrahimovici are 16 goluri marcate în 17 partide, Milan fiind lidera din clasament, cu 49 de puncte, două peste Inter, după 21 de etape scurse.
Ultima dată când Milan lua titlul în Italia se întâmpla în sezonul 2010/2011, când tot marele Ibra se afla pe teren la milanezi.
Ibrahimovici a mai evoluat și pentru formațiile: Malmo, Inter, Juve, PSG, Manchester United, LA Galaxy, Ajax sau Barcelona.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Constantin Budescu ar putea ajunge la FCSB chiar de luni - surse
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.