Dăncilă spune că a fost trădată din PSD la moțiunea de cenzură. Ciolacu: Cunosc alt adevăr

Dăncilă spune că a fost trădată din PSD la moțiunea de cenzură. Ciolacu: Cunosc alt adevăr
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul premier Viorica Dăncilă a afirmat că Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au vrut să preia şefia partidului şi au procedat la fel ca Liviu Dragnea pe care îl acuzau că a dat jos două guverne. Ea consideră că a fost o trădare a PSD la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conducea. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a respins, joi seară, aaceste acuzaţii.

”Categoric da. Eu nu pot să acuz nici PNL, nici USR, nici preşedintele României, pentru că trădarea a fost în PSD. Înainte am avut toate asigurările de la Marcel Ciolacu că moţiunea nu va trece. Ba chiar am un tabel pe telefon cu calculele făcute de Marcel Ciolacu că vom aveam minimum 241 de voturi şi moţiunea nu va trece. Cu o zi înainte, mi-a garantat cu acest tabel că moţiunea nu va trece. Am discutat cu liderul grupului PSD din Senat, mi-a garantat că nu există nicio fisură, că nu există nicio problemă legată de moţiune.

ADVERTISING

În timpul moţiunii mi-am dat seama că am fost trădată din PSD. Marcel Ciolacu a dirijat totul alături de Alfred Simonis. Categoric da, au fost îndemnaţi să voteze moţiunea. Paul Stănescu exact cu o zi înainte de moţiunea de cenzură i-a spus unui deputat de Olt că nu se va mai regăsi pe liste. (...) Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Dragoş Benea de la Bacău, Marian Oprişan, oameni care au venit la mine după moţiunea de cenzură şi mi-au cerut să îmi dau demisia, pentru ca un grup de persoane să conducă partidul”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată joi la Antena 3 dacă, în opinia ei, a fost o trădare a PSD la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conducea.

Senzațional: Viorica Dăncilă a scris o carte

Ciolacu s-a dus la ea acasă și i-a cerut să demisioneze

Aceasta a vorbit despre câteva pasaje care se regăsesc şi în cartea-interviu intitulată „Partea ei de adevăr” şi anume momentul în care Marcel Ciolacu a fost la ea acasă şi i-a spus că trebuie să demisioneze de la şefia PSD. Dăncilă a adăugat că ea l-a propus pe Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi se aştepta să existe o susţinere reciprocă.

ADVERTISING

„Pe Marcel Ciolacu eu l-am propus pentru preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mă aşteptam să existe o susţinere reciprocă. E greu de acceptat pentru că această gândire e din punct de vedere personal pentru Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu. Nu e o gândire care să aducă un plus pentru PSD. Tot ei l-au acuzat pe Liviu Dragnea că a dat jos două guverne. Păi ei ce au făcut? Au procedat la fel ca Liviu Dragnea. După ce a trecut moţiunea de cenzură am primit un mesaj în care îmi spune că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Nu am venit din răzbunare, dar eu cred că adevărul e foarte important pentru oamenii din partid.

Viorica Dăncilă publică o carte: ”Partea ei de adevăr”, despre provocarea de a fi prim-ministru și relația cu Dragnea

Mi-am dat seama că ei au avut un plan al lor pentru a prelua partidul şi că nu a contat nici guvernarea, nici dorinţa primarilor. A venit Ionel Arsene de la Neamţ mi-a spus că toţi sunt strânşi şi că mă aşteaptă să îmi dau demisia din poziţia de preşedinte al PSD. (...) Marcel Ciolacu a venit la mine acasă, părea foarte afectat, şi mi-a spus că el poate să preia partidul şi că se va consulta în permanenţă cu mine, că voi face parte din nou conducere, că voi merge în Senatul României pentru că am multă experienţă în calitatea de europarlamentar şi premier.

ADVERTISING

Atunci m-am gândit că e bine să îmi dau demisia. Puteam să nu o fac. Mi-am dat seama că limbajul lor violent denotă foarte multă disperare şi că voiau foarte mult să preia şefia partidului”, a completat Dăncilă. 

Dăncilă povestește în cartea ei cum i-a cerut Dragnea să adopte amnistia și grațierea. Paul Stănescu mi-a spus: Te voi distruge!

Regretă că l-a propus pe Ciolacu la șefia Camerei

Ea a mai spus că regretă faptul că l-a propus pe Marcel Ciolacu pentru şefia Camerei Deputaţilor şi ce s-a întâmplat ulterior i-a demonstrat că s-a încrezut în cine nu trebuia.

„Da, regret că l-am propus pe Marcel Ciolacu la preşedinţia Camerei Deputaţilor. L-am numit pe Marcel Ciolacu sperând că va avea o abordare foarte serioasă şi foarte corectă. M-am gândit că trebuie să aduc cât mai mulți preşedinţi din teritoriu, ca să luăm cele mai corecte decizii. Ceea ce s-a întâmplat a demonstrat că m-am încrezut în cine nu trebuia”, a explicat Viorica Dăncilă, întrebată dacă regretă că l-a propus pe Ciolacu la şefia Camerei.

Replica lui Ciolacu

Marcel Ciolacu a respins, joi seară, acuzaţiile pe care i le-a adus Viorica Dăncilă. El a afirmat că ”oricâtă frustrare ai avea, oricâtă supărare ai avea nu poţi să inventezi altă matematică decât cea existentă”.

Șeful PSD mai afirmă că voturile de la moţiune erau cele pe are le mai avea PSD în Parlament în acel moment, pe fondul unei emoţii colective, legate de faptul că preşedintele Klaus Iohannis câştigase alegerile cu peste 60 de procente.

”Moţiunea de cenzură a trecut. De la organizaţia Buzău sau de la organizaţia din Olt, condusă de domnul Stănescu, sau de la cea din Buzău nu a plecat niciun parlamentar. Oricâtă frustrare ai avea, oricâtă supărare ai avea nu poţi să inventezi altă matematică decât cea existentă. Domnul Tăriceanu a ieşit de la guvernare şi în momentul acela a rămas un vid matematic de voturi.

Era foarte greu de gestionat ca acea moţiune să nu treacă, mai ales pe o emoţie colectivă, faptul că actualul preşedinte a câştigat cu 67%”, a declarat, joi seară, la antena 3, Marcel Ciolacu, întrebat despre acuzaţiile pe care le-a făcut Viorica Dăncilă. 

Acesta a adăugat că nu se justifică şi nici nu intră în discuţii cu Dăncilă.  

”Cunosc alt adevăr. Eu şi domnul Stănescu am făcut tot ce trebuia făcut spre binele PSD. Categoric, nici eu nici domnul Stănescu nu am făcut ceva să treacă moţiunea. Am încercat să conservăm voturile pe care le avea atunci PSD”, a mai declarat Ciolacu.  

Acesta a conchis că toate deciziile luate ulterior în PSD s-au divedit a fi corecte, întrucât PSD a câştigat alegerile. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇