Prahova raportează zero decese asociate infecţiei cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore și aproape 200 de paturi libere pentru Covid-19

Prahova raportează zero decese asociate infecţiei cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore și aproape 200 de paturi libere pentru Covid-19

Judeţul Prahova raportează zero decese provocate de noul coronavirus în 24 de ore, de sâmbătă până duminică, dar şi o scădere a presiunii pe spitalele care acordă îngrijirii bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

De la debutul pandemiei la nivelul judeţului, 760 de oameni diagnosticaţi cu COVID-19 au murit, iar cazurile în care au fost locuri libere la terapie intensivă pentru bolnavi cu COVID9 au fost foarte rare.

„De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, 24.704 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 760 de pacienţi au decedat, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Nu au fost raportate decese în ultimele 24 de ore” a transmis duminică, Prefectura Prahova.

ADVERTISING

La nivel judeţean au fost zile în care s-au înregistrat şi câte 10-13 decese asociate infecţie cu noul coronavirus.

Conform datelor furnizate de autorităţi, numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 247 de paturi sunt ocupate.

La terapie intensivă patru paturi, dintre care trei fără ventilator şi unu cu ventilator, au fost raportate ca fiind libere, duminică dimineaţă. 

Peste 3.000 de cazuri noi de Covid din doar 15.000 de teste. 62 de bolnavi au murit (Infografice)

ADVERTISING

Cifrele arată o scădere considerabilă, în condiţiile în care săptămâni la rând judeţul a avut zero paturi libere la ATI pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi doar câteva zeci de paturi libere pentru pacienţii cu forme mai uşoare de COVID-19.

Conform celei mai recente raportări pentru 24 de ore, în Prahova 39 persoane au fost nou raportate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, dintre care patru sunt copii sau adolescenţi. 

Incidenţa cumulată a cazurilor active din ultimele 14 zile la nivel judeţean, este de 1,31 la o mie de locuitori.

ADVERTISING

Iată şi bilanţul Covid de sâmbătă, 9 ianuarie 2020

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇