Marius Șumudică, victima unui derapaj rasist în Turcia: ”Se comportă ca un țigan”

Marius Șumudică, victima unui derapaj rasist în Turcia: ”Se comportă ca un țigan”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul român Marius Șumudică a fost ținta unui atac cu tentă rasistă în cadrul unei emisiuni de sport televizate din Turcia, campionat unde fostul rapidist este antrenor pe banca celor de la Gaziantep.

Tehnicianul revelației din Turcia, locul 3 după un șir foarte lung de victorii și meciuri fără înfrângere, șir stopat sâmbătă după înfrângerea cu Sivasspor, scor 1-2, a fost atacat dur și în cel mai josnic mod cu putință în direct la televiziunea turcă „A Spor”.

Conflictul dintre Șumudică și șefii lui Gaziantep generează reacţii şi în presa din Turcia, asta după ce președintele grupării a declarat că românul are deja un salariu de 1,2 milioane de euro și dorește pentru prelungirea contractului o mărire substanțială, până la 1.9 milioane.

ADVERTISING

Bașkanul lui Gaziantep îi dă o replică puternică lui Șumudică: Aduce ghinion! Să vă spun câți bani ne-a cerut

Erman Toroglu, un fost fotbalist și arbitru turc, a avut un derapaj rasist sâmbătă seara la adresa lui Șumi: ”Antrenorul ăsta e plin de figuri, joacă teatru. Nu am mai văzut aşa ceva, unde se crede? Se comportă ca un ţigan, e un ţigan”, puncta Toroglu, care după ce a fost calmat de moderator, cel care l-a rugat pe fostul jucător să nu îi mai spună așa lui Șumudică, a continuat: ”Dar cum să-i spun altfel, să-l numesc cerşetor?”, a adăugat Toroglu.

ADVERTISING

După o pauză de publicitate la televiziunea mai sus amintită, Toroglu a revenit asupra declarațiilor de mai sus: „Le cer scuze rromilor. Trebuie să știe că eu chiar îi iubesc foarte mult”.

ADVERTISING

Gaziantep, echipa pregătită de Marius Șumudică, a fost învinsă de Sivasspor, scor 2-1, în campionatul Turciei.

În urmă cu două zile, SpotMedia.ro a dezvăluit în exclusivitate că Șumudică are o ofertă concretă de la Al Shabab. Ulterior, antrenorul a confirmat informația.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Marius Șumudică pierde în Turcia după 4 luni

FCSB a ofertat un jucător de la Viitorul: Răspunsul dat de Gică Hagi

România, după două săptămâni de imunizare: frica de injecție e mai mare decât criza de vaccin. Problema cu programarea online

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!