Dan Barna,despre schimbarea directorilor de școli: Primesc sute de mesaje de nemulțumire. Primul pas va fi organizarea de concursuri pe bune

Dan Barna,despre schimbarea directorilor de școli: Primesc sute de mesaje de nemulțumire. Primul pas va fi organizarea de concursuri pe bune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vicepremierul Dan Barna afirmă că a primit sute de mesaje despre schimbarea unor directori de şcoli, creându-se nemulţumiri în rândul profesorilor, dar şi al elevilor şi părinţilor.

Dan Barna afirmă că aproximativ o mie de directori au fost schimbaţi invocându-se motive şi pretexte diverse, dar aceste ”înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz şi politizare”.

Liderul USR precizează că înlocuirile nu sunt iniţiativa Guvernului, fiind, cel mai probabil, acţiunea inspectoratelor şcolare, ceea ce arată că lucrurile nu mai pot continua aşa în educaţie.

”Unul dintre obiectivele acestui guvern este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor şcolare”, afirmă Barna, anunţând examene ”pe bune” în acest an pentru inspectorii şcolari.

ADVERTISING

”Primesc de două zile sute de mesaje cu proteste, reproşuri, nemulţumiri sau întrebări despre înlocuiri şi numiri de noi directori de şcoli prin aproape toate judeţele ţării. Da, în aceste zile expiră mandatele a peste 8.000 de directori de şcoli. Da, cele mai multe mandate sunt prelungite, cum e şi firesc în mijloc de an şcolar, dar se pare că spre 1.000 de directori sunt înlocuiţi din cele mai variate motive sau pretexte.

Pentru unele şcoli aceste înlocuiri erau inerente şi posibil să fie benefice, pentru foarte multe altele însă aceste înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz şi politizare în rândul dascălilor şi al părinţilor. Acest demers ruşinos, de mimetism de tip psd-ist, nu este o iniţiativă a Guvernului proaspăt instalat, dar este cel mai edificator exemplu că lucrurile nu mai pot continua aşa în educaţie”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Dan Barna.   

ADVERTISING

Pe bune, despre directorii de școli Primesc de două zile sute de mesaje cu proteste, reproșuri, nemulțumiri sau...

Posted by Dan Barna on Friday, January 8, 2021

Acesta precizează că Legea lasă acest atribut de numire a directorilor de şcoli la bunul plac al inspectorilor şcolari generali ”care fac, cu marginale excepţii, ce-au vazut şi au învăţat de 30 de ani: se schimbă Guvernul, vine oportunitatea, reglăm conturile sau respectam ordinele şi schimbăm buni, răi, cu de-ai noştri, oricare ar fi ei”.  

ADVERTISING

”Abuzul de tribalism politic este o apucătură reflexă care trebuie înlocuită cu măsuri sistemice reale, nu doar cu demiterile eventuale ale unor inspectori generali despre care vom constata probabil în zilele următoare că au făcut exces de zel sau de obedienţă”.

Dan Barna

”Unul dintre obiectivele acestui guvern, asumat în programul comun de guvernare, este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor şcolare. De prea mulţi ani ridicăm din umeri nepăsători la această realitate jenantă pe care o retrăim azi. Am discutat azi cu premierul şi ministrul educaţiei. Primul pas anul acesta va fi să organizăm examene naţionale, pe bune, atât pentru inspectori, cât şi pentru directorii de şcoli. Cei care se bucură azi de o necuvenită numire conjuncturală se vor bucura pentru scurtă durată. Ceilalţi vor avea ocazia să confirme”, a mai scris vicepremierul.   

Cum a ajuns Inspectoratul Școlar din Galați să-i invite pe profesori la cursurile unui numerolog instruit la Moscova, care a făcut declaraţii abjecte despre femei

Alianţa USR-PLUS a cerut, joi, explicaţii cu privire la cazurile în care au fost schimbaţi directori ai unităţilor şcolare cărora le expiră mandatul de manager şcolar pe 9 ianuarie.

În acest sens, senatorul USR Ştefan Pălărie şi alţi parlamentari din Comisia pentru învăţământ a Senatului au transmis adrese către Inspectoratele Şcolare Judeţene.

De la comunicarea publică a faptului că în calitate de senatori ai Comisie de Învățământ, Tineret și Sport (alături de...

Posted by Ștefan Pălărie on Friday, January 8, 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇