Mașinile electrice devin tot mai populare în Europa și inclusiv în România, unde vânzările sunt în continuă creștere, dar lipsa infrastructurii pentru încărcarea bateriilor rămâne principalul motiv pentru care românii mai stau pe gânduri, mai ales când vine vorba despre alegerea unei mărci ca Tesla și nevoia de a parcurge mulți kilometri prin țară.
Rețeaua stațiilor de încărcare se extinde încet și în România, prin eforturi private, spre deosebire de țări ca Germania, unde mașinile electrice și infrastructura care le deservește fac parte din strategia națională privind transporturile.
La noi, chiar dacă te mai poți descurca în privința drumurilor zilnice prin oraș cu o electrică, altfel stau lucrurile când ai de traversat țara și vrei să-ți încarci rapid bateria. Iar lucrurile se complică și mai mult dacă ești la volanul unul model Tesla.
Cum se circulă în restul Europei și ce găsești când ajungi în România am aflat de la un cititor SpotMedia.ro stabilit în Elveția, șofer de Tesla, care a traversat Europa în 30 de ore, în drum spre țară, de Sărbători.
Traversarea României full electric este o aventură
”În Europa, de-a lungul rutelor principale, cam la fiecare 100 km sunt amplasate superchargere Tesla (stații de încărcare rapidă - n.red.), care fac voiajul cu mașina electrică foarte rapid și ieftin. Aceste superchargere încarcă cu până la 125 KWh și coboară liniar spre 35 KWh când bateria e la 80% (cam după 30 de minute de încărcare).
Stațiile clasice de încărcare au putere maximă de 44-50 KWh, însă cel mai adesea încarcă cu 30-32 KWh, ducând timpul de încărcare spre 2 ore. De la Szeged sau Debrecen în Ungaria, superchargerele dispar brusc de pe harta făcând tranzitul României o aventură”, ne spune șoferul de Tesla.
Dacă din restul turului său prin Europa, în drum spre țară, ar fi de arătat doar peisajele frumoase, fără probleme sau piedici de vreun fel în calea Teslei, iată că de la intrarea în România lucrurile încep să se complice... românește.
E bine să ai un prelungitor în portbagaj
”După ce am tras o gură sănătoasă de curent la Szeged, ne-am îndreptat spre Hotelul Continental din Arad, singurul care oferă acomodare și încărcare.
După ce am ajuns și parcat pe la 1:30 am, am fost informați că, de fapt, stația de încărcare cu care se laudă nu funcționează din octombrie. Asta deși am primit confirmări telefonice și prin email că putem încărca fără probleme.
Ca soluție de avarie, am întins un cablu de 20 de metri din parcare până în recepție și am încărcat la 3,6 KWh până dimineața, alimentand cu 100 km în 8h de somn.
În loc să ne continuăm drumul spre București, am fost nevoiți să mai facem un popas la Kaufland pentru încă o ora de încărcare la 33 KWh pentru a umple suficient bateria cât să ne țină până la Deva. După o scurtă încărcare la Deva, am plecat spre Sibiu pentru un nou pit stop.
Deși experiența încărcării la Kaufland a fost pozitivă, la Sibiu am încercat să încărcăm la stația Mol din Nord care se laudă cu încărcare rapidă de 44 KWh DC. După încercări de aproximativ 30 de minute, am concluzionat că nu funcționează stația și cum nu doream să alimentăm la 17 KWh AC, am apelat la soluția sigură: Kaufland. Dupa alte 2 ore de încărcare, cu bateria full, am plecat spre București, unde chiar am ajuns cu o rezervă de 60 km.
În concluzie, lipsa infrastructurii de superchargere a adăugat călătoriei aproximativ patru ore”, ne-a povestit cititorul SpotMedia.ro.
Pe toată Valea Prahovei e o singură stație de încărcare
Nici în zonele turistice nu ai șanse mai mari să găsești o stație de încărcare rapidă pentru mașinile electrice, deși proprietarii de hoteluri și restaurante ar avea numai de câștigat. Sau orice fel de stație. Tot cu un cablu scos pe geam faci treabă.
”O altă problemă majoră este că pe toată Valea Prahovei, între Ploiești și Brașov, nu există decât o stație publică de 22kwh la Bușteni, ceea ce este destul de neplăcut pentru o zonă atat de populată și populară chiar și pentru străini. În toată Sinaia există doar o stație privată la Taverna Sârbului, însă e blocată cu mese de la terasă și închisă publicului de câteva luni bune”, spune călătorul nostru.
Aceasta deși o mare oportunitate pentru turismul din România o reprezintă conceptul de Destination chargers - o hartă cu toate hotelurile, pensiunile și restaurantele, unde șoferii de mașini electrice sunt bineveniți să mănânce sau să se odihnească în timp ce mașina se încarcă.
”Pentru proprietarii de pensiuni și restaurante, costurile cu instalarea ar fi de câteva sute de euro, uneori chiar subvenționate de stat, iar consumul nu depașește 0.5 RON/KWh, astfel că la o încărcare de 70KW, proprietarul suportă un cost de 35 RON, mult mai mic decat comisionul plătit booking.com”, explică șoferul de Tesla cum funcționează în UE acest sistem, care la noi lipsește.
Îi vom ura cititorului nostru drum bun spre casă, acum că Sărbătorile au trecut și trebuie să traverseze din nou România, pentru a încărca rapid la unguri și a merge mai departe spre centrul Europei.
Există și o veste bună!
Pe 5 ianuarie 2021, Tesla a anunțat că va instala patru stații supercharger în România, una în Timișoara, la începutul acestui an, iar restul de trei în Sibiu, Pitești și București, mai la vară.
În lume, Tesla are peste 20.000 de astfel de stații pentru încărcarea rapidă.
La noi, vor fi doar patru, pentru început, probabil și pentru că Tesla a anunțat recent că va deschide un birou în România. Măcar angajații lor să aibă unde încărca mașina din showroom, în caz că vor s-o plimbe.
Îți place Tesla? Vezi cel mai nou video review pentru Model 3 Facelift 2021 făcut în România!
Citește și:
Vezi și niște recenzii auto:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile de auto de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.