Cadre medicale de la Spitalul Sf. Ioan din Capitală, devenit unitate Covid în urmă cu câteva luni, au declanşat marți dimineață un protest spontan.
Acestea sunt nemulțumite pentru că nu au primit sporul de risc prevăzut de lege.
Medicul Maged Mokbel de la Spitalul Sf. Ioan spune că în alte spitale Covid cadrele medicale au primit acest spor.
”Din cauza aglomerației, noi nu am ținut acest eveniment (protest - n.red.) mult timp, am încercat să fie scurt și să păstrăm distanța socială. Conform legii, a fost până la 1 decembrie un spor de la 55% până la 85% pentru situații extrem de periculoase și din 1 decembrie s-a modificat și a crescut de la 75% până la 85%. Au primit colegii din aproape toate celelalte spitale acest spor.
Condițiile sunt destul de periculoase. Eu, personal, ca medic cu posibilitate financiară, nu sunt foarte afectat, dar nici nu pot să îmi imaginez o colegă infirmieră care are un contact zilnic exagerat de mult și poate, Doamne ferește, să ia boala să o ducă la familie acasă și în același timp au salarii destul de mici și nu beneficiază de spor”, a declarat medicul, la Antena3.
”Este consum psihic și consum fizic”
Cadrele medicale sunt nemulțumite și pentru faptul că nu le-a comunicat nimeni de ce nu au primit acest spor.
”Condițiile sunt destul de grele, eu nu vreau să ne plângem, fiindcă e datoria noastră de la infirmieră până la medic. Dar noi trebuie să stăm îmbrăcați, să transpirăm ore întregi, să avem ochelari și materiale de protecție care ne distrug fețele pur și simplu.
Este consum psihic și consum fizic, noi nu ne plângem, ne facem treaba și ne facem treaba în continuare.
Acest spor este un drept. Nu am înțeles deloc de ce nu primim și nici nu a comunicat cineva cu noi. A fost o lipsă de respect într-un fel”, a spus medicul Maged Mokbel.