Doi bebeluși cu coronavirus sunt internați la Maternitatea Bega din Timișoara, unde au ajuns prin transfer de la alte unități medicale. Medicii susțin că niciunul dintre ei nu prezintă simptome.
Primul a ajuns la spital un băieţel de o lună şi o săptămână. La scurt timp, a fost internată şi o fetiţă de trei săptămâni.
Amândoi s-au infectat acasă. Părinţii i-au dus la Spitalul de Copii pentru alte probleme medicale. Aici au fost testaţi pozitiv şi mutaţi la maternitatea Covid.
„Niciunul nu este în pericol vital. Ambii sunt copilaşi destul de mari. Unul dintre ei cu probleme, prezintă hidrocefalie, şi aşteptăm testul negativ ca să urmeze intervenţia de internalizare a drenului. Celălalt este asimptomatic, este izolat, este îngrijit”, a explicat Daniela Iacob, medic neonatolog.
Reprezentanţii UNICEF le recomandă familiilor cu copii mici să limiteze vizitele la maximum. Doar familia să fie în preajma copilului.
Şi femeile însărcinate trebuie să fie atente. Dacă au Covid când nasc, cel puţin două săptămâni nu-şi pot ţine copii în braţe.
„Este o situaţie foarte grea pentru noi. Fiind lăuze, nevăzându-ne copiii decât prin intermediul telefonului, e foarte greu. La naştere l-am văzut şi atât”, spune o proaspătă mămică.
În această situaţie sunt 15 femei la Maternitatea Bega din Timişoara. Toate aşteaptă un test negativ, pentru a-şi putea vedea copii.