Peste 9.000 de cazuri noi de COVID în 24 de ore. Situația devine tot mai gravă în spitale, cu record după record la ATI (Infografice)

Peste 9.000 de cazuri noi de COVID în 24 de ore. Situația devine tot mai gravă în spitale, cu record după record la ATI (Infografice)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile au anunțat, joi, un bilanț de 9.005 cazuri noi de coronavirus, după procesarea a 36.271 de teste.

26-nov-bilant-covid
Foto: graphs.ro

Situația însă devine tot mai gravă în spitale. Joi dimineață erau internați 13.248 de pacienți cu COVID. Dintre aceștia, 1.226 sunt la ATI, un nou record și cu 21 de pacienți mai mult decât ieri.

26-nov-ati
Foto: graphs.ro

Și bilanțul de decese se menține ridicat. În ultimele 24 de ore au fost anunțate 171 de morți ale unor pacienți cu COVID.

Rata de infectare crește în Cluj și Constanța, scade în București și Ilfov

Rata de infectare scade ușor în București, de la 6,62 cât era miercuri, la 6,56 cazuri/mia de locuitori.

ADVERTISING

Ilfovul scade însă sub pragul de 6. Miercuri incidența era de 6,52, iar astăzi este de 5,57.

Creșteri se înregistrează însă în Alba, Cluj sau Constanța.

image-26
Foto: Grupul de Comunicare Strategică

România a făcut 4 milioane de teste în 9 luni de pandemie

Din cele 36.271 de teste procesate în ultimele 24 de ore, 22.829 au fost făcute în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.442 la cerere. Rata de pozitivare este, astfel, de 24,38%. Alte 620 de teste au fost prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 noiembrie.

ADVERTISING

Menționăm că, la acest moment, protocolul medical nu prevede testarea contacților direcți, dacă aceștia nu prezintă simptome.

26-nov-teste-covid
Foto: graphs.ro

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.338 de persoane au fost reconfirmate cu COVID-19.

De la începutul pandemiei în România au fost făcute în total 4.011.887 de teste. Astfel au fost depistate în total 449.349 de cazuri, din care 323.514 sunt pacienți declarați vindecați.

ADVERTISING

Peste 6.000 de români au intrat în izolare sau carantină în două zile

În ce privește situația românilor plasați în izolare (dacă sunt confirmați cu COVID) sau carantină (dacă sunt suspecți de COVID), cifra lor depășește 131.000, cu peste 6.000 mai mulți decât miercuri. Iată datele exacte:

  • 48.458 de persoane în izolare la domiciliu
  • 12.376 de persoane în izolare instituționalizată
  • 70.873 de persoane în carantină la domiciliu
  • 58 persoane în carantină instituționalizată
izolare-carantina-covid
Foto: graphs.ro

Aproape 11.000 de români, răpuși de COVID

Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 10.712, după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate 171 de noi morți ale pacienților internați în spitalele de profil.

Este vorba de 105 bărbați și 66 de femei, care erau internați în spitale din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și București.

163 dintre pacienți sufereau și de alte afecțiuni, dar se consideră că infecția cu COVID-19 le-a agravat starea și a grăbit deznodământul tragic. 4 pacienți erau sănătoși înainte de infecția cu SARS-CoV-2, iar pentru ceilalți 4 spitalele nu au raportat încă eventuale comorbidități.

Iată cum arată situația în ceea ce privește vârsta celor decedați:

  • 5 decese la categoria 40-49 de ani
  • 22 de decese la categoria 50-59 de ani
  • 34 de decese la categoria 60-69 de ani
  • 57 de decese la categoria 70-79 de ani
  • 53 de decese peste 80 de ani
26-nov-morti-covid
Foto: graphs.ro

Situația COVID în țară

Bucureștiul se păstrează pe prima poziție, cu cele mai multe cazuri în 24 de ore. Capitala a ajuns azi la un total de 63.689 de cazuri depistate de la începutul pandemiei.

Cifre mari sunt și în Constanța, Cluj și Brașov.

Iată care sunt județele care au peste 200 de cazuri noi:

  • București – 1.355 de cazuri noi
  • Constanța – 644 de cazuri noi
  • Cluj – 551 de cazuri noi
  • Brașov – 494 de cazuri noi
  • Sibiu – 396 de cazuri noi
  • Ilfov – 392 de cazuri noi
  • Iași – 387 de cazuri noi
  • Hunedoara – 304 cazuri noi
  • Timiș – 302 cazuri noi
  • Argeș – 276 de cazuri noi
  • Bihor – 243 de cazuri noi
  • Dolj – 228 de cazuri noi
  • Prahova – 223 de cazuri noi
  • Arad – 213 cazuri noi
  • Mureș – 212 cazuri noi
26-nov-harta
Foto: graphs.ro

În diaspora, bilanțul rămâne constant, cu 6.875 de români depistați cu COVID-19 în afara granițelor. Dintre aceștia, 126 au murit și 797 au fost declarați vindecați.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇