Unul din trei copii de 8 ani din România este supraponderal sau obez, arată datele recente ale INSP, care avertizează că fenomenul afectează sănătatea fizică și mentală a celor mici și crește riscul de boli cronice la vârsta adultă.
Obezitatea infantilă continuă să crească alarmant în România și la nivel global, avertizează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezității 2026, desfășurată sub tema „8 miliarde de motive să acționăm împotriva obezității”.
Potrivit INSP, fenomenul afectează tot mai mult copiii, considerați cel mai vulnerabil grup.
Principalele date prezentate de INSP:
• La nivel mondial, peste 1 miliard de oameni trăiesc cu obezitate.
• Aproximativ 1,7 milioane de persoane mor prematur din cauza bolilor netransmisibile asociate supraponderalității și obezității.
• Până în 2035, 4 miliarde de oameni – jumătate din populația globului – ar putea fi afectați de supraponderalitate sau obezitate, în lipsa unor măsuri eficiente.
• În cele 37 de țări participante la studiul european COSI (2022–2024), unul din patru copii cu vârste între 6 și 9 ani are exces de greutate, iar 11% trăiesc cu obezitate.
• În România, 27,5% dintre copiii de 7 ani și 32% dintre cei de 8 ani sunt fie supraponderali, fie obezi.
Datele provin din European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), cea mai amplă inițiativă de monitorizare a obezității infantile din lume, coordonată de Organizația Mondială a Sănătății și implementată de peste 15 ani în peste 40 de țări europene.
În România, evaluarea este realizată de INSP, în parteneriat cu Direcțiile de Sănătate Publică și Inspectoratele Școlare.
Specialiștii subliniază că obezitatea este o boală cronică determinată de factori multipli – comportamentali, sociali, genetici, biologici și de mediu – și nu reprezintă o simplă lipsă de voință. Schimbările în alimentație, consumul crescut de alimente ultra-procesate, stilul de viață sedentar și contextul economic au favorizat creșterea rapidă a numărului de persoane afectate.
Copiii cu exces ponderal prezintă un risc crescut de a dezvolta, la maturitate, diabet, boli cardiovasculare și anumite forme de cancer. Totodată, creșterea obezității infantile în țările cu venituri mici și medii evidențiază adâncirea inegalităților în sănătate.
INSP atrage atenția că sunt necesare intervenții coordonate, de la nivel individual la nivel societal. Printre măsurile recomandate se numără promovarea activității fizice prin amenajarea de parcuri, piste de biciclete și spații de joacă sigure, susținerea programelor educaționale privind nutriția în școli și grădinițe, precum și încurajarea consumului de fructe și legume.
