Profesorul Corneliu Bjola consideră că modalitatea prin care sunt numiți șefii agențiilor de informații, în urma unor negocieri politice, fără ca în prealabil președintele țării să lanseze o dezbatere despre rolul, mandatul și obiectivele acestor agenții, este profund greșită, fiind sursa unor viitoare eșecuri cu consecințe dureroase și costisitoare pentru România.
Citate relevante:
- Eșecuri peste eșecuri în serviciile de informații. În ce privește războiul hibrid au ignorat problema, nu s-au preocupat și ideea pe care o articulează în continuare (n-am avut de unde să știm, ne-a luat prin surprindere) este falsă. Trebuie să înțelegem că este falsă. Ideea că serviciile românești, care sunt de 10 ori mai mari decât cele din Moldova, nu au știut sau au fost luați prin surprindere este o minciună…
- Avem o țară lângă noi, Republica Moldova, care a luat taurul de coarne, a avut victorii peste victorii și nu a spus că a fost luată prin surprindere de Rusia. Citesc din când în când rapoartele pe care le dau publicității serviciile de informații de la Chișinău, sunt foarte profesioniste, se uită atent la războiul hibrid. Republica Moldova este exemplul perfect care a câștigat și e o țară despre care eu, până în 2020, mă gândeam că e pierdută, nu mai o recuperează nimeni.
- A fost o întrevedere pe hol cu Rubio. I-a dat o șapcă… Dă-i o șapcă, îi pui o uniformă pe care o dorești – un semnal de subordonare. De aici încolo, ascultați ce vă spunem noi. România întotdeauna ascultă de Statele Unite, deci nu e vorba că a avut o anumită părere. Și modul în care ești tratat creează o anumită expunere pentru președinte, una care nu era necesară.
- Vedem foarte clar, şi asta nu este ceva care poate fi ignorat, o dezangajare militară a Statelor Unite în Europa. Semnalele sunt clare. Comanda pentru toate cele trei fronturi continentale a fost cedată Europei, SUA rămân cu partea nucleară care e foarte OK. Asta înseamnă un calcul strategic diferit. Garanțiile pentru Europa nu mai sunt cele militare cu care ne-am obișnuit.
În data de 18 februarie, CCR a luat decizia, după două luni, de a valida legea asumată de Guvern în fața Parlamentului, care prevede reducerea pensiilor magistraților la 70% din salariul mediu și creșterea vârstei de pensionare cu o perioadă de 15 ani. Am văzut reacții ale liderilor politici, dar și ale magistraților. Care credeți că va fi impactul acestei decizii asupra sistemului de justiție?
Trebuie salutată ca o mini-victorie. Personal nici nu mă așteptam, după atâtea amânări, ca în sfârșit sistemul construit în jurul doamnei Savonea să cedeze și să aibă o astfel de reacție. Știm că, în momentul în care a început această dezbatere, opoziția a fost foarte dârză.
Nu vorbim doar de o opoziție a magistraților; existau legături cu parteneri politici, în special PSD, dar și cu AUR. Chiar recent AUR chema la proteste oamenii să apere sistemul împotriva acestei decizii. Era un joc la două capete.
Este o mini-victorie pentru că acest subiect ținea tot sistemul blocat. De un an de zile, toată energia politică se consuma în jurul acestui subiect care, dincolo de PNRR și cele 231 de milioane de euro, avea un impact mai mare.
Vorbeam de o situație în care echilibrul dintre cele trei puteri — executivă, judecătorească și parlamentară — nu mai exista. Una dintre puteri s-a declarat imună față de celelalte două, susținând că ea decide regulamentele interne. Independența justiției este un deziderat pentru a nu ajunge în situații ca în anii '90, dar ceea ce vedem acum este o independență față de însuși actul de justiție.
Am văzut o reacție cinică din partea CSM vizavi de reglementarea pensiilor speciale. Comunicatele instituției mi s-au părut dure, inflexibile. Cum pot fi interpretate?
Acele comunicate nu lăsau loc de discuții. Acum trebuie să urmărim în ce condiții a fost obținută victoria, pentru că a fost neașteptată, cu un scor de 6 la 3.
Înainte se vorbea de un singur judecător care ar putea să facă rocada, au fost tergiversări cu concedii paternale sau neprezentări la ședințe, și dintr-odată avem acest scor. Apare întrebarea: cum au fost obținute concesiile? Suspiciunea din spațiul public este dacă au fost negocieri pe poziții care nu ar fi trebuit negociate. Nu știm, sunt speculații, dar este o preocupare în legătură cu modul în care s-a ajuns la această decizie.
Cum vedeți riscul ca privilegiile magistraților să fie recuperate sub alte forme?
Riscul este major. Sistemul are o capacitate extraordinară de regenerare și de a găsi portițe legislative. Dacă ne uităm la istoricul ultimilor ani, am văzut cum decizii care păreau definitive au fost ulterior golite de conținut prin ordonanțe sau prin regulamente interne ale CSM. Această castă s-a consolidat puternic. Este un sistem de tip stat în stat, care a învățat să folosească limbajul democrației și al independenței justiției, pentru a-și proteja privilegiile financiare. Problema nu este doar suma de bani, ci semnalul pe care îl dă societății: că unii sunt mai egali decât alții în fața legii.
Cred că trebuie să ne gândim și la repercusiuni; sistemul Savonea se clatină, imaginea de inevitabilitate a victoriei pe care și-a construit-o s-a fisurat.
Este ironic cum magistrații care s-au opus ideii că dreptul european este deasupra celui național apelează acum la Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca ultim recurs.
Gestul indică o formă de disperare. Sistemul acesta feudal, construit piramidal, unde, cineva de la vârf decide cine beneficiază de prescripție și cine nu, afectează esența democrației românești. Vedem o justiție care pentru unii este mumă, iar pentru alții ciumă, unde condamnați pentru corupție rămân cu banii și primesc scuze din partea statului.
În această perioadă se discută și despre numirile la parchete și în fruntea serviciilor de informații. Asistăm la o continuare a oligarhiei politice instituite în perioada președinției lui Klaus Iohannis?
Speranța este că sistemul începe să se restructureze, pentru că altfel ne așteaptă haosul și prăpastia. Partidele care stau sus în sondaje acum nu sunt democrate, sunt autocrate și visează la un regim de tip Belarus. Avem nevoie de maturitate din partea liderilor politici. PSD se află sub presiunea AUR și pare destul de compromis.
Calitatea liderilor actuali este scăzută; avem oameni care au stat ani de zile în Parlamentul European, fără să scoată un cuvânt. Este o mare greșeală să ajungem la negocieri unde în fruntea serviciilor de informații ajung oameni prin numiri politice, fără înțelegere profundă a domeniului.
Instituțiile de inteligență trebuie restructurate fundamental. Eșecurile repetate în războiul hibrid, unde ni se spune că am fost luați prin surprindere, sunt minciuni.
Republica Moldova a reușit victorii profesionale în acest domeniu, deci ideea că serviciile românești, de zece ori mai mari, nu au știut, este inacceptabilă. Ori este incompetență, ori complicitate.
Credeți că președintele are autoritatea necesară pentru a impune o astfel de reformă în zona agențiilor de informații?
Un președinte are autoritate maximă în primele șase luni. Pe măsură ce înaintează în mandat, autoritatea scade.
Este greșit să faci negocieri doar pe nume (Popescu sau Ionescu) fără a stabili mandatul și direcțiile de reformă. Dacă nu amorsezi o astfel de dezbatere, ajungi să numești oameni nepotriviți, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Iohannis, a cărui moștenire este marcată de delăsare, indolență și o aroganță imperială.
Trebuie să restaurăm imaginea de profesionalism a instituțiilor, pe modelul MI5 sau MI6, astfel încât oamenii să se simtă apărați, nu subiecții unor jocuri politice.
Vizita de la Washington a președintelui Nicușor Dan, care a participat la Consiliul Păcii al lui Donald Trump, a generat păreri împărțite. Unii spun că a fost o greșeală, alții că o astfel de invitație nu putea fi refuzată. Ce credeți dvs?
Sunt puțin rezervat față de utilitatea vizitei în forma în care s-a desfășurat. Președintele Dan nu s-a remarcat vizibil în forumuri internaționale anterior, iar așteptările au fost mari.
Problema este Consiliul Păcii pe care Trump l-a transformat într-un club condus de el pe viață, unde succesorii pot fi numiți din rândul membrilor familiei.
Acest lucru e un asalt la adresa sistemului internațional bazat pe reguli, care este vital pentru țările mici și mijlocii ca România.
În momentul în care legitimezi un sistem competitor de relații internaționale, erodezi sistemul care te apără pe tine.
Prezența României era poate necesară, dar la un nivel mai scăzut. Președintele a fost expus; nu a obținut o întâlnire instituțională, ci o strângere de mână de câteva secunde și o întrevedere pe hol.
Primirea acelei șepci roșii din partea lui Marco Rubio a fost un mesaj de subordonare, o lipsă de respect față de președintele României.
Nicușor Dan a vrut această întâlnire din cauza scheletului din dulap legat de anularea alegerilor, căutând o validare externă pentru a compensa vulnerabilități interne.
Președintele României a lipsit de la Davos și München, unde s-au discutat direcții strategice. Ce se pierde prin această absență?
La München au fost 60 de șefi de stat și s-au discutat teme precum descurajarea nucleară comună europeană și Europa cu două viteze. România este reactivă. Îi lipsește un profil european, o direcție pe care ceilalți să o urmeze, așa cum face Polonia. Există o dezangajare militară clară a Statelor Unite în Europa.
Dacă te duci la Washington sperând doar să ții trupele americane în țară înseamnă că ești defazat. Americanii se uită acum după resurse naturale critice și investiții economice. Riscul este să devenim periferia periferiilor, abandonați și de europeni, și de americani, pentru că nu suntem relevanți.
Deciziile pe care nu le iei acum, cum este dosarul alegerilor sau poziționarea pe polul NATO-european, vor fi mult mai costisitoare mai târziu.
Există o linie pro-rusă proeminentă în societatea românească și o timiditate a liderilor politici de a vorbi despre pericolul rusesc. De ce?
România a fost neutralizată de Rusia prin război hibrid de după 2020. Decizia de a secretiza tot ce facem pentru Ucraina a fost o greșeală strategică; când tu nu vorbești, altcineva, adică Rusia, va ocupa spațiul de comunicare. În timp ce Franța a devenit garant pentru România și Moldova, propaganda rusă a lansat narativul Franța, forță colonizatoare, pentru a submina acest sprijin.
Republica Moldova este exemplul perfect de stat care a reușit să se desprindă de sub influența oligarhilor și a rușilor, pentru că a avut curajul să explice situația cetățenilor.
La noi, comunicarea președintelui este reactivă și sporadică. Nu trebuie să lași niciodată agenda pe mâna inamicului. Dezbaterea despre Europa federală, de exemplu, este evitată, deși federalismul este o protecție împotriva autocrațiilor. Suveraniștii noștri vor, de fapt, un Belarus light, o formă de dictatură românească.
Care este perspectiva dvs asupra conflictului din Ucraina? Mai poate rezista țara vecină și ce urmărește Vladimir Putin?
Problema cedării de teritorii rămâne un punct critic pe care cetățenii ucraineni nu îl acceptă.
Rusia rămâne pe o poziție maximalistă, dar influența sa este în scădere. Singurul motiv pentru care regimul de la Kremlin rămâne viabil este susținerea din partea Chinei.
Putin se pregătește pentru o reacție internă dură, dând serviciilor dreptul de a suspenda Internetul oricând.
Pentru România, cel mai periculos lucru este un armistițiu în care Marea Neagră nu va fi menționată. Asta ar însemna că Rusia are libertate totală de acțiune lângă granițele noastre.
Trebuie să înțelegem că Rusia va rămâne ostilă pe termen lung și singura soluție este înzestrarea militară susținută, astfel încât să nu mai fim considerați o pradă ușoară.