Maia Sandu a cerut Uniunii Europene să accelereze procesul de aderare a Republicii Moldova la structurile blocului comunitar, întrucât – ținând cont de amploarea ingerinței Moscovei în afacerile interne ale ţării, mai ales în alegeri, există pericolul ca statul să fie ocupat de Rusia și să-și piardă libertatea.
„Sperăm că UE va lua o decizie înainte de a fi prea târziu”, a subliniat Sandu, într-un discurs rostit, marţi, în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg (Franța).
"Pentru a te simți în siguranță, trebuie să faci parte din UE", a apreciat președintele R.Moldova.
Când a fost întrebată de un membru al APCE dacă consideră că ar trebui să existe o procedură accelerată de integrare, ea a răspuns: "Da, am dori ca lucrurile să se miște mai repede în privința aderării" întrucât situația țărilor mici este "periculoasă", relatează EFE.
Întrebată dacă ideea sa privind reunificarea Republicii Moldova cu România ar fi o alternativă pentru o aderare mai rapidă la UE, Sandu nu a dorit să răspundă direct și a repetat că țara sa rămâne pe deplin angajată în procesul de aderare, subliniind în același timp că obiectivul său este "să facă parte din lumea liberă".
- Maia Sandu declară, în premieră, că ar vota pentru unirea României cu R.Moldova (Video)
- Nicușor Dan spune că nu se impune un referendum pe tema unirii României cu Republica Moldova
- Lavrov: Planurile de unire cu România sunt distrugătoare pentru statalitatea Republicii Moldova
Maia Sandu a asigurat că țara sa este pe deplin angajată în acest proces, că a implementat deja reforme pentru a se adapta la acquis-ul comunitar și intenționează să continue pe această cale, reiterând: "Situația din țara mea mă îngrijorează" și "nu vrem să fim ocupați de Rusia".
Conform analizei sale în fața APCE, care nu este un organism al UE, ci al Consiliului Europei, cu un total de 46 de țări membre și a cărui misiune este de a apăra democrația și drepturile omului, Europa se confruntă cu două războaie.
Primul este consecința invaziei militare în Ucraina, declanșată de Rusia în februarie 2022, iar al doilea este un război împotriva democrațiilor noastre, care ia forma unui război informațional hibrid ce urmărește să divizeze popoarele prin "narațiuni și manipulare, grație utilizării tehnologiei și a banilor murdari".
- Cum duce Rusia războiul hibrid împotriva României: Raportul prezentat de Nicușor Dan liderilor europeni - document
- Ancheta columbianului-spion scoate la iveală o rețea teroristă cu ramificații în UE. Ce au mai pus la cale sabotorii în alte state
"Republica Moldova se află în prima linie în acest al doilea război", a avertizat Maia Sandu, semnalând în special operațiunile de ingerință ale Rusiei în timpul alegerilor parlamentare din septembrie și indicând că Moscova a dedicat acestor operațiuni echivalentul a 2% din Produsul Intern Brut (PIB) al republicii.
