Practica germană, adesea impusă de lege, de a aerisi locuințele indiferent de anotimp a provocat tensiune în multe relații și chiar a pus capăt unora. Acum stârnește fascinație pe rețelele de socializare.
Lüften, care înseamnă „aerisire” sau „ventilație”, este o dogmă în locuințele din Germania. Fie că plouă, că e soare, că e cald sau frig, ferestrele trebuie deschise de mai multe ori pe zi pentru a schimba aerul închis din interior cu aerul proaspăt din exterior.
Aerisirea face, desigur, parte din viața de zi cu zi în mare parte a lumii. Germanii, însă, au transformat-o într-un mod unic.
Aerisire conform contractului
Multe contracte de închiriere a apartamentelor de aici conțin o clauză „lüften”, care îi obligă pe chiriași să deschidă ferestrele de mai multe ori pe zi, chiar și - sau mai ales - iarna.
Instanțele germane au decis că, în absența unor îndrumări specifice din partea proprietarului, un chiriaș este obligat să deschidă ferestrele de două ori pe zi, dimineața și seara, timp de 10 minute de fiecare dată.
Părinții germani nu trebuie să-și învețe copiii ce este lüften, a spus Lukas Gesche, în vârstă de 34 de ani, originar din Berlin și practicant dedicat al acestui obicei. „Încă de când suntem copii, vedem cum părinții noștri deschid constant ferestrele. Este ca și cum ai învăța limba: se întâmplă automat”, a explicat el.
Însă lüften este un concept care îi pe mulți străini îi nedumerește. Și poate fi o sursă deosebită de șoc cultural pentru cei obișnuiți cu un mediu cu climă controlată, care considerau ferestrele în mare parte decorative.
Acum, însă, germanii au propriul lor șoc legat de lüften. Tendința a devenit brusc foarte populară pe rețelele de socializare din SUA - și, spre groaza germanilor, unii americani o revendică ca fiind a lor, scrie The Washington Post.
În ultimele luni, influencerii wellness de pe TikTok au început să promoveze tendința de deschidere periodică a ferestrelor. Acest lucru a provocat un val de videoclipuri cu răspunsuri ironice din partea germanilor uimiți că americanii susțin că tocmai au „descoperit” lüften.
Teroarea din fiecare noapte
Sarah Armstrong, în vârstă de 36 de ani, s-a mutat la Berlin din California în 2022 pentru a fi alături de iubitul ei, pe jumătate german, pe jumătate olandez. Lüften este în mare măsură de vină pentru faptul că nu mai sunt împreună.
La începutul relației lor, Sarah a venit acasă și a găsit toate ferestrele din apartament deschise. „Eram doar confuză. A luat foc ceva în bucătărie? Și apoi mi-a explicat ce e lüften”, a spus ea.
Contractul lor de închiriere impunea lüften zilnic, i-a spus el. Dar clauzele nu se rezumau la cerințele minime - proprietarul a insistat ca fiecare fereastră și ușă din casă să fie deschise, chiar și iarna. Era o versiune extremă a stosslüften, adică ventilația prin șoc, practicată pe scară largă, în care toate ferestrele sunt deschise pentru o perioadă scurtă de timp.
O versiune apropiată acestei practici, querlüften, sau ventilația încrucișată, pune accentul pe deschiderea ferestrelor la capetele opuse ale unei case.
Boston Terrierul lui Armstrong se băga sub pături imediat ce ferestrele se deschideau larg. Armstrong și iubitul ei locuiau în cartierul Kreuzberg, cunoscut pentru viața de noapte, iar zgomotul o ținea adesea trează. Într-o noapte, trei lilieci au zburat prin apartament.
„Lüften a devenit de fapt unul dintre cele mai mari surse de neînțelegeri din relația noastră. Într-o noapte, ne certam în pat și ne-am gândit: «Nu putem face asta în fiecare seară»”, a povestit ea.
În cele din urmă, s-a mutat. Într-o clădire fără lüften obligatoriu.
E nevoie de „curent” în casă
Nevoia de aerisire a crescut pe măsură ce locuințele au fost modernizate, iar ferestrele vechi au fost înlocuite cu unele noi, mai etanșe, a explicat Lars Gunnarsen, expert în ventilație recunoscut la nivel internațional la Universitatea Aalborg din Danemarca.
Potrivit acestuia, casele nu mai au atât de multe spații prin care să respire. „Iar mesajul în legătură cu asta este că trebuie să preiei controlul și să aerisești singur”, a spus Gunnarsen.
În lipsa ventilației, acumularea de umiditate poate duce la mucegai, a explicat el. Iar acumularea de dioxid de carbon în interior te poate face să te simți leneș și mai puțin productiv și poate provoca dureri de cap. Spre deosebire de monoxidul de carbon, acesta nu te va ucide decât în concentrații nerealist de mari.
Recomandarea lui Gunnarsen e o formă de querlüften: deschideți ferestrele la capetele opuse ale casei pentru a permite o briză puternică, mai pe românește „un curent", timp de doar cinci minute iarna. În acest fel se irosește puțină energie, dar se schimbă aerul în interior și se elimină umiditatea.
Acest lucru se aplică numai dacă o locuință nu are un mecanism de ventilație încorporat. Clădirile noi cu mai multe spații interioare din Danemarca sunt obligate să aibă sisteme de ventilație care utilizează ventilatoare pentru schimbul de aer, a spus Gunnarsen.
În Statele Unite, multe locuințe cu încălzire cu aer forțat și aer condiționat central au sisteme de ventilație încorporate.
Un apartament german tipic, însă, e încălzit prin calorifere. Nu există aer condiționat, iar ferestrele sunt izolate ermetic.
Cum aerisește un german casa
Părinții germani își încurajează copiii și adolescenții să-și aerisească camerele, a spus Gesche. „Ei spun mereu: «Oh, aerul e atât de stătut». Și asta înseamnă că pur și simplu nu a mai rămas oxigen în cameră. L-ai inhalat pe tot. Trebuie întotdeauna să deschizi fereastra pentru a obține puțin oxigen.”
Gesche își propune să deschidă ferestrele de trei ori pe zi, deși uneori ratează sesiunea de lüften de la prânz când e plecat. Iarna, fiecare rundă de lüften durează doar cinci minute, dar ferestrele trebuie deschise complet. Vara, când schimbul de aer durează mai mult, aerisește câte o jumătate de oră.
Iar asta nu-i doar o chestiune de obicei personal; contractul de închiriere al apartamentului lui Gesche îl obligă să facă lüften.
„Lüften adecvat și încălzire corespunzătoare”, a citit el cu voce tare o prevedere din contractul său de închiriere. „Iarna, ambele sunt deosebit de importante și sunt premise pentru un climat interior confortabil. Ventilația corespunzătoare înseamnă deschiderea largă a ferestrei timp de 10 până la 15 minute, de mai multe ori pe zi.”
Pentru mai multe informații, contractul de închiriere îl recomandă să consulte o broșură intitulată „Încălzire și aerisire adecvate”. Documentul are îndrumări destul de clare:
- Lüften ar trebui practicat pentru a atinge o umiditate relativă de 30 până la 40% atunci când temperatura afară este sub 5 grade Celsius și între 22 și 24 de grade în interior
- o umiditate de 50 până la 60% este acceptabilă atunci când temperatura afară este de până la 15 grade și între 19 și 21 de grade în interior.
În broșură se mai precizează că, pentru a evita blocarea fluxului de aer, mobilierul din clădirile construite înainte de 1995 trebuie amplasat la cel puțin 10 centimetri de orice perete exterior. În clădirile mai noi este permis un spațiu de cinci centimetri.
Nici suedezii nu-i înțeleg pe germani
Europenii sunt cunoscuți pentru predilecția lor față de aerul proaspăt, dar obsesia germanilor pentru lüften îi nedumerește pe mulți. Chiar și pe nordici, cunoscuți pentru rezistența lor la frig și dorința de aer curat.
Mikael Wessen, în vârstă de 36 de ani, închiriază mica pensiune de lângă casa sa de pe insula suedeză Sturko și a descoperit un obicei ciudat printre oaspeții săi germani.
„De fiecare dată când aveam germani în vizită, observam că își deschideau ferestrele de câteva ori pe zi. Nu ne puteam da seama de ce fac toți asta”, a povestit el.
Oaspeții lui și-au împărtășit temerile legate de mucegai și dioxidul de carbon din casele izolate eficient. Dar pensiunea lui Wessen este o „structură veche, rustică, simplă”, a spus el - „dacă afară bate vântul, aproape că bate vântul și înăuntru”. Totuși, vizitatorii săi germani au insistat să deschidă ferestrele zilnic, chiar și atunci când afară erau temperaturi sub zero grade, un obicei neobișnuit în Suedia.
Uimit, Wessen a întrebat pe Reddit de ce nemții sunt atât de obsedați de lüften. A fost bombardat cu răspunsuri dure din partea germanilor revoltați: „Trebuie să aerisești. Există ideea că, dacă nu o faci, aerul devine cumva dezgustător.”
Și nemții se feresc de „curent”
În timpul pandemiei de coronavirus, lüften a căpătat o importanță imensă în Germania.
Cancelarul de atunci, Angela Merkel, a promovat lüften ca fiind „cea mai ieftină și mai eficientă măsură” de combatere a virusului.
Ministerul federal al Mediului a emis îndrumări privind lüften, recomandând, printre altele, deschiderea ferestrelor de cinci ori pe oră într-o cameră în care oamenii făceau exerciții fizice. Oarecum nefolositor, îndrumările continuau: „Cu toate acestea, nu ar trebui să apară curenți de aer în cameră”.
Ceea ce ridică o problemă surprinzătoare: deși se feresc de aerul stătut, germanii se tem aproape la fel de mult ca românii să nu cumva „să-i tragă curentul”.
Așa că nu-i deloc ieșit din comun să intre cineva într-un apartament sau într-o sală de clasă, în tren sau în autobuz, să facă remarci despre aerul stătut și să deschidă teatral o fereastră, doar pentru ca altcineva să se plângă un minut mai târziu de curent și să o închidă la fel de teatral.
La urma urmei, există o zicală germană: „Mulți au murit de ger, dar nimeni n-a murit din cauza unui miros urât” - conchide ziarul citat.
T.D.
