Mișcare radicală: Nemții nu mai au voie să-și pună în case centrale pe gaze și riscă amenzi de până la 50.000 de euro

Mișcare radicală: Nemții nu mai au voie să-și pună în case centrale pe gaze și riscă amenzi de până la 50.000 de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile germane pregătesc interzicerea instalării pentru sistemele de încălzire pe bază de petrol și gaze în locuințe, începând de anul viitor. Acestea vor fi înlocuite cu sisteme care folosesc surse de energie regenerabilă.

Proiectul propus de ministrul Economiei, Robert Habeck, reprezentantul Partidului Verzilor (Die Grünen), vizează schimbarea sistemelor de încălzire pentru atingerea obiectivelor de reducere la zero a emisiilor poluante.

Aproape jumătate din cele 41 de milioane de locuințe din Germania folosesc în prezent gazele naturale pentru încălzire, iar aproape un sfert folosesc ulei, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Legea va fi supusă la vot în Bundestag, parlamentul german, în luna iunie. Habeck a declarat că planul radical face parte din proiectul ambițios al Germaniei de a deveni o țară neutră în privința emisiilor de carbon până în 2045, aflat deja în întârziere, și a dat ca exemplu statele nordice, care se bazează mult mai puțin pe combustibilii fosili pentru încălzirea locuințelor.

Proprietarii de locuințe vor fi încurajați să instaleze pompe de căldură care funcționează cu energie electrică din surse regenerabile, sisteme de termoficare sau de încălzire centrală ori sisteme solare.

Încălzirea cu biomasă, hidrogen și gaze obținute dintr-o sursă ecologică aprobată, precum biometanul, va fi susținută printr-un program de subvenții de 10-40% pentru fiecare sistem de încălzire. În unele cazuri, vor fi acordate bonusuri pentru climă ("Klimabonis"), de exemplu, pentru cei care trec în mod voluntar la sisteme de climatizare, indiferent de venitul pe care îl au.

ADVERTISING

Marea provocare pentru guvernul german va fi să aducă aceste surse de energie cât mai la îndemâna populației.

Alte obstacole sunt lipsa de ingineri în sectorul instalațiilor de încălzire, care se confruntă cu o lipsă estimată de 60.000 de angajați, problemele lanțurilor de aprovizionare și lipsa dezvoltării tehnologice.

Deși cei mai mari furnizori din sectorul de energie lucrează continuu la îmbunătățirea pompelor de căldură, aceste sisteme încă sunt nepotrivite pentru multe locuințe vechi, care necesită cantități mari de energie electrică pentru a fi eficiente.

Proiectul a divizat scena politică germană și a determinat asociația națională a furnizorilor de utilități, care operează infrastructura din fiecare oraș, să ceară Guvernului extinderea perioadei de tranziție, întrucât proiectul reprezintă "un carusel de emoții".

ADVERTISING

Inițiativa nu este bine primită nici de populație. Un sondaj realizat de Institutul Forsa arată că 78% din germani se pronunță împotriva proiectului, iar 62% cred că vor avea costuri mai mari la încălzire din cauza acestei tranziții la surse regenerabile.

Proprietarii de locuințe cu vârsta de peste 80 de ani și beneficiarii de ajutoare sociale vor fi exceptați de la obligația de a trece la sisteme noi de încălzire.

Amenzile pentru nerespectarea legii sunt cuprinse între 5.000 și 50.000 de euro.

Costurile de la buget pentru acest proces sunt estimate la 9,16 miliarde de euro pe an până în 2028, urmând ca din 2029 să scadă la aproximativ 5 miliarde de euro pe an, odată cu extinderea pe piață a energiei regenerabile și reducerea prețurilor la pompele de căldură.

Proiectul va fi finanțat din Fondul pentru climă și transformare de 180 de miliarde de euro, constituit din taxele pentru emisiile de CO2. Mare parte din acest fond este deja alocată aplicării măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor, iar criticii consideră că bugetul disponibil pentru noul proiect ar putea fi prea mic.

Discuția despre renunțarea la încălzirea cu gaz în Germania s-a menținut la nivelul experților de mediu până la războiul din Ucraina care a dus la oprirea importurilor de gaze și petrol din Rusia și a accelerat decizia Berlinului de a renunța la dependența de combustibili fosili.

Săptămâna trecută, Germania a închis ultima din cele trei centrale nucleare, după decenii de dezbateri.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇