Povestea ultimelor zile ale dinozaurilor tocmai a fost rescrisă

Povestea ultimelor zile ale dinozaurilor tocmai a fost rescrisă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noi descoperiri arată că dinozaurii prosperau în ecosisteme foarte diferite chiar în momentul în care impactul asteroidului le-a încheiat domnia. Extincția lor bruscă a remodelat ecosistemele Pământului și a pregătit terenul pentru ascensiunea mamiferelor.

Timp de mulți ani, oamenii de știință au presupus că dinozaurii erau deja în declin, atât ca număr, cât și ca diversitate, cu mult înainte ca impactul unui asteroid să le pună capăt dominației, acum 66 de milioane de ani. Practic, cu sau fără asteroid, soarta lor ar fi fost pecetluită, aceasta era teoria acceptată.

Însă descoperirea unor fosile în New Mexico, SUA, arată că ecosistemele de dinozauri erau active și sănătoase cu puțin timp înainte de impactul asteroidului, spun autorii studiului, cercetători de la Universitatea Baylor, Universitatea de Stat din New Mexico și Instituția Smithsonian.

Folosind metode de datare de înaltă precizie, echipa a stabilit că aceste fosile au o vechime cuprinsă între 66,4 și 66 de milioane de ani, plasându-le exact la granița Cretacic-Paleogen, perioada asociată cu evenimentul de extincție în masă.

Dinozaurii erau încă în plină expansiune

„Dinozaurii din Naashoibito au trăit în același timp cu faimoasele specii din Hell Creek, în Montana și Dakota”, a declarat Daniel Peppe, profesor asociat de geoștiințe la Universitatea Baylor. „Nu erau în declin, acestea erau comunități vibrante și diverse”, a mai spus el.

Înregistrările fosile din New Mexico redau o imagine care contrastează puternic cu interpretările anterioare. În loc să prezinte semne de slăbiciune, populațiile de dinozauri din America de Nord par să fi fost sănătoase și variate, scrie Sci Tech Daily.

„Ceea ce arată noua noastră cercetare este că dinozaurii nu erau pe cale de dispariție înainte de extincția în masă”, a declarat autorul principal al studiului, Andrew Flynn, profesor asistent de științe geologice la Universitatea de Stat din New Mexico.

„Se descurcau excelent, prosperau, iar impactul asteroidului pare să fie cel care i-a eliminat. Acest lucru contrazice o idee veche conform căreia ar fi existat un declin pe termen lung al diversității dinozaurilor, făcându-i mai predispuși la extincție”, a mai spus acesta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇