La început de 2026, România arată ca o construcție improvizată: fațada e vopsită, dar pereții se prăbușesc peste cei dinăuntru.
Un elev din Botoșani ajunge la spital după ce tavanul cade peste el în clasă, într-un liceu care, teoretic, a fost recent reabilitat, cu bani din PNRR.
Aşadar, nu vorbim despre o clădire abandonată, ci despre un proiect „finalizat”, cu recepții, hârtii, poze, panglici și comunicate.
Primarul explică incidentul prin „uzura naturală”, „acumularea de umezeală” și „oprirea bruscă a agentului termic în vacanță”, care ar fi produs variații rapide de temperatură. În privința renovării, edilul susține că „nu era obligatorie desfacerea tuturor tencuielilor, dacă expertiza și proiectul tehnic nu impuneau această măsură”. Cu alte cuvinte, tavanul a căzut, copilul a ajuns la spital, dar documentele sunt în regulă.
Tot azi din România reală: Un băiat de 4 ani a plecat de la grădiniță și a fost găsit înghețat pe stradă. Educatoarea habar nu avea de el
Asta în timp ce, de peste trei săptămâni, România nu are ministru al Educației, pentru că PNL nu reușește să găsească un înlocuitor, iar premierul Ilie Bolojan se vede nevoit să preia interimar portofoliul. Într-o țară care se plânge obsesiv de lipsa forței de muncă, de productivitate scăzută și de decalajul față de Occident, Educația devine o funcție lăsată în așteptare.
Zeci de studii economice arată că investiția în Educație crește PIB-ul, competitivitatea și veniturile bugetare pe termen mediu și lung. România știe asta, o recită la conferințe, o scrie în strategii și programe de guvernare, dar guvernează ca și cum n-ar conta.
Mai mult: după prima „reformă” Bolojan, care a tăiat burse, a scumpit cărțile și a încărcat profesorii cu mai multe ore pentru aceiași bani, se pregătesc noi tăieri de la aceeași Cenușăreasă bugetară. Măsuri nepopulare pe care nimeni nu vrea să și le asume, așa că rămân pe capul premierului.
Bolojan se dovedește un bun administrator de moșie: știe să taie costuri, să strângă șurubul și să echilibreze registrele. Dar administrația de moșie nu este guvernare, iar contabilitatea nu este viziune. Fără un proiect real pentru Educație, România nu face decât să își amâne falimentul social cu câteva bugete.
Iar pentru că lipsa de asumare a devenit politică de stat, cazul ministrului Justiției, Radu Marinescu, completează tabloul. Ancheta de plagiat apare public. PSD îşi susţine cu înverşunare propriul ministru. Timp de aproape două zile, premierul tace. Apoi, explică faptul că plagiatul e „o formă de furt”, dar nu poate avea nicio consecință politică până când nu se pronunță o „entitate independentă”.
Adică furtul intelectual e rău, dar nu suficient de rău încât să deranjeze coaliția. Întrebat dacă ministrul va pleca fără un verdict oficial, răspunsul e limpede: nu. Pentru că asta ar însemna o confruntare cu PSD, iar confruntarea a fost scoasă din fișa postului, că şi aşa e greu să guvernezi cu mârâielile constante ale social-democraţilor.
România a avut foarte recent, în acelaşi guvern, un ministru care a demisionat pentru minciuni în CV. Astăzi, plagiatul a devenit o chestiune tehnică de competența comisiilor, nu o problemă de etică publică. Nu se mai vorbește despre exemplu, despre credibilitate, despre standarde. Contează doar echilibrul politic și liniștea coaliției.
Aceasta este România începutului de 2026: o țară în care Educația se prăbușește la propriu peste copii, în care școala pierde bani, profesori și respect, iar furtul intelectual nu mai produce nici măcar o tresărire de rușine.
Nu suntem într-o criză de bani. Suntem într-o criză de caracter. Iar cel mai grav nu este că lucrurile merg prost, ci că nimeni nu mai consideră necesar să răspundă pentru ele - nici când cade tavanul peste copii, nici când cade credibilitatea peste stat.