Președintele Nicușor Dan a anunțat că va iniția în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul corpului magistraților, cu o singură întrebare: CSM acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din sistemul judiciar?
Dacă răspunsul majoritar este că CSM nu acționează în interes public, „atunci CSM va pleca de urgență”, a spus Nicușor Dan.
Președintele nu a explicat cum „va pleca CSM de urgență”, însă, potrivit lgii, membrii CSM nu pot fi demiși oricum.
Legea 305 din noiembrie 2022, care reglementează modul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), arată că CSM este alcătuit din 19 membri:
- 9 judecători și 5 procurori, aleși în adunările generale ale judecătorilor și procurorilor;
- 2 reprezentanți ai societății civile, aleși de Senat;
- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul Justiției și procurorul general, care sunt membri de drept.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor și procurorilor numiți de președintele României, cu o vechime de cel puțin 7 ani în funcția de judecător sau procuror definitiv și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția situației în care a intervenit radierea sancțiunii.
Durata mandatului membrilor aleși ai Consiliului este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează, după caz,
- la expirarea mandatului
- prin demisie
- revocare din funcție
- încetarea, potrivit legii, a funcției de judecător sau procuror
- nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii ca membru al CSM
- nerespectarea dispozițiilor referitoare la interdicția de a fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații
- imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni
- prin deces.
Revocarea din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii a judecătorilor și procurorilor se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri:
- persoana în cauză nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a fi membru ales al CSM
- persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători și procurori, iar măsura a rămas definitivă
- secția corespunzătoare a CSM a constatat, pe baza raportului întocmit de Inspecția Judiciară, că persoana în cauză nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat și nejustificat, atribuțiile prevăzute de lege
În primele două situații, plenul CSM constată incidența uneia dintre aceste ipoteze, la sesizarea președintelui sau a vicepreședintelui CSM ori a unei treimi din membri, și dispune revocarea din funcție, cu votul majorității membrilor săi.
Pentru a treia situație, procedura de revocare din funcție se desfășoară după cum urmează:
- solicitarea de revocare poate fi inițiată de cel puțin două treimi din numărul adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul CSM a cărui revocare se solicită;
- sesizarea trebuie să cuprindă indicarea concretă a atribuției prevăzute de lege pe care persoana în cauză nu și-a îndeplinit-o sau și-a îndeplinit-o în mod necorespunzător, în mod grav, repetat și nejustificat, precum și a motivelor din care rezultă această situație. Sesizarea este inadmisibilă atunci când vizează modul în care membrul ales și-a exercitat dreptul de vot;
- solicitarea de revocare se transmite secției corespunzătoare a CSM, care dispune efectuarea verificărilor necesare de către Inspecția Judiciară. Verificările trebuie efectuate în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare. Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor cu cel mult 30 de zile dacă există motive întemeiate care justifică această măsură, dispozițiile art. 47 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător;
- raportul întocmit de Inspecția Judiciară se transmite secției corespunzătoare a CSM, care îl va comunica judecătorului sau procurorului vizat. Împotriva raportului, judecătorul sau procurorul poate formula obiecțiuni în termen de 30 de zile de la comunicare. Raportul definitiv se comunică adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul CSM a cărui revocare se solicită;
- în vederea dezbaterii raportului, secția corespunzătoare a CSM convoacă toate adunările generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită, stabilind o singură zi pentru desfășurarea acestora;
- persoana vizată de revocare se poate adresa judecătorilor sau procurorilor în vederea susținerii propriului punct de vedere, în orice mod, până la data adunărilor generale;
- dacă două treimi din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniți în adunările generale ale instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul CSM vizat de procedură sunt în sensul menținerii solicitării de revocare, secția corespunzătoare a CSM ia act de hotărârile adunărilor generale;
- adunările generale ale instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul CSM a cărui revocare se solicită sunt legal constituite în prezența a cel puțin două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor în funcție. Adunarea generală este prezidată de judecătorul sau procurorul cu cea mai mare vechime în funcția de judecător sau procuror. Hotărârile adunărilor generale se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor în funcție.
Revocarea din funcția de președinte sau vicepreședinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor prevăzute de lege, se propune de o treime din numărul membrilor CSM și se dispune prin votul majorității Plenului CSM, în prezența a cel puțin două treimi din membrii săi. Hotărârea plenului se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.
Membrii aleși ai CSM, reprezentanți ai societății civile, pot fi revocați din funcție în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a fi membru ales al CSM sau în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare, în mod grav, repetat și nejustificat, a atribuțiilor prevăzute de lege.
