Profesorul de științe politice a explicat, într-o discuție cu spotmedia.ro, faptul că țara noastră stă îngrozitor la capitolul cultura politică, acest lucru explicând apetitul scăzut din partea populației pentru democrație și stat de drept. Deficiența majoră în ceea ce privește cultura politică reprezintă un efect al crizei din educație, provocată în principal de relativizarea nevoii de cunoaștere la nivelul societății.
Citate relevante:
- Suntem în continuare, oarecum, într-un fel de puseu de hipnoză colectivă. Pe de altă parte, democrația, instituțional, nu și-a revenit absolut deloc. Suntem într-un moment de criză politică, una care a început pe 24 noiembrie 2024 și nu s-a terminat nici acum.
- Noi stăm foarte prost în ceea ce privește cultura politică. Aici este punctul cel mai slab. Actanții politici au dus la o scădere a culturii politice. Și, mai mult, la o apetență pentru un fel de revanșă non-democratică, antidemocratică, împotriva Uniunii Europene, împotriva celorlalți.
- Marele eșec și trădarea cea mai mare sunt din partea elitelor culturale. Educația a fost sacrificată de elitele culturale și politice din România pentru un proiect care nu a fost inteligibil.
- Post-adevărul înseamnă că îmi pot da cu părerea despre orice, pentru că libertatea de opinie este mai presus decât adevărul.
- 2026 va fi anul colapsului, dacă nu se schimbă imediat filozofia economică a României. Avem o amenințare economică, o amenințare politică și una internațională.
Ați spus că anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut va rămâne scrisă în cartea de istorie? Ce impact a avut și va avea acea decizie?
Este un moment, dacă vreți, extrem de important, pentru că el a schimbat cursul istoriei. Din 24 noiembrie seara, istoria a curs altfel. Ea mergea liniștită, cum era de așteptat, cu domnul Marcel Ciolacu în frunte. Și dintr-o dată, știți bancul acela cu ce este un deviaționist? Un deviaționist este cel care merge înainte, în timp ce partidul o ia la dreapta sau la stânga. Așa s-a întâmplat și cu istoria. Istoria a luat-o într-o parte, domnul Marcel Ciolacu a mers înainte.
Ne-am revenit după acel șoc? Democrația din România este mai bună, mai rea, mai întărită, mai vulnerabilă?
De revenit nu ne-am revenit. Suntem în continuare, oarecum, într-un fel de puseu de hipnoză colectivă. Pe de altă parte, democrația, instituțional, nu și-a revenit absolut deloc. Suntem într-un moment de criză politică, haideți să-i spunem, care a început pe 24 noiembrie și nu s-a terminat nici acum. Asta în timp ce totul s-a făcut în numele stabilității.
Aici este paradoxul. Nu pare că am evoluat, ci mai degrabă democrația s-a degradat. Lucrul pe care, iată, The Economist Intelligence Unit îl arată. România este prima – deși asta nu e deloc de bine – în lista țărilor care au un regim hibrid de democrație.
Această deficiență democratică gravă nu vine și din modul în care structurile statului controlează discursul public?
Nu, pentru că analiza pe care o face The Economist Intelligence Unit are cinci criterii principale. Noi stăm foarte prost încă din 2011, dar acum stăm îngrozitor de prost în ceea ce privește cultura politică. Aici este punctul cel mai slab.
Actorii politici, în care putem să includem și fake news-urile rusești, dar și diverse forme de manipulare, au dus la o scădere a culturii politice. Și mai mult, la o apetență pentru un fel de revanșă non-democratică, antidemocratică, împotriva Uniunii Europene, împotriva celorlalți.
La nivelul instituțiilor, iar stăm foarte prost. Fie că vorbim de transparența fiscală, fie că vorbim de transparența luării deciziilor. Rolul Parlamentului este redus strict la a asigura majoritatea.
Putem lega această lipsă a culturii politice de un eșec profund în ce privește educația după 1990? Există un raport direct?
Mai mult decât evident. Dar, de fapt, marele eșec și trădarea cea mai mare este din partea elitelor culturale. Educația a fost sacrificată de elitele culturale și politice din România pentru un proiect care nu a fost foarte inteligibil.
În anii '90, elitele culturale au reclamat întoarcerea la tradiția creștin-ortodoxă. Aduceți-vă aminte că în anul 1991 s-a republicat cartea Schimbarea la față a României, de Emil Cioran, un text legionaroid și mistico-naționalist.
Așa a început ofensiva elitelor culturale care n-au înțeles nimic. O mulțime de oameni de știință au abandonat-o pentru a activa în diverse alte zone. Și, atunci, educația a început să intre într-o zonă în care post-adevărul, acest amestec ciudat de religie și știință, a condus la o relativizare masivă a nevoii de cunoaștere.
Ce se mai poate face împotriva acestei relativizării a cunoașterii?
Din nefericire, în acest moment, nu se mai poate face mare lucru. Un proces de reformă a sistemului de educație se poate realiza doar într-un timp lung și dedicat. Ar presupune o regândire completă a raporturilor dintre școală și beneficiarii ei (elevi și studenți).
Școala este autocentrată, profesorii se gândesc numai la normele și interesele lor.
Democratizarea educației se face prin manuale care să fie mai mult sau mai puțin unice. Diferențele de cunoaștere sau de interpretare între manualele alternative este mare, mai ales la nivelul științelor sociale. Și atunci intrăm, repet, în această zonă a post-adevărului. Post-adevărul înseamnă că îmi pot da cu părerea despre orice, pentru că libertatea de opinie este mai presus decât adevărul.
Ce rol au rețelele sociale în procesul de relativizare a cunoașterii?
Impactul este imens. Gândirea de grup poate să fie extrem de anarhică. Când un grup are diverse frustrări, va încerca să reacționeze împotriva grupului pe care îl consideră vinovat.
Dacă nu există structuri foarte clare, intrăm în anomie socială. Cei care se declară pro-europeni nu vor, dar nici nu pot să-i înțeleagă sau să converseze vreodată cu acei care se poziționează împotriva Uniunii Europene.
Ei au frustrări pe care le pun pe seama unora sau altora. Când vom ieși din bătălia bulelor, atunci probabil că o să începem să putem reconstrui inclusiv educația. Până una, alta, trebuie să construim o societate. Practic, trebuie să o luăm de la zero.
Care sunt principalele provocări pentru anul viitor? E România în pericol să alunece spre extrema dreaptă?
E greu de spus. O să ne transformăm într-o semi-teocrație. Asta e mai posibil. Vom ajunge la un guvern de extremă dreaptă? Întrebarea este cât de extremă, pentru că noi avem în clipa de față o mare problemă. Alegem, la fel ca în Ungaria lui Victor Orban, exclusiv suveranitatea poporului împotriva statului de drept.
Aici e o discuție foarte serioasă legată de conceptul de democrație. Democrația înseamnă nu doar suveranitatea poporului prin alegeri, ci înseamnă și stat de drept.
Vedem o clasă politică indistinctă. Dacă, pur și simplu, ai elimina persoanele, nu ar fi nicio diferență la nivel de program politic între PSD și USR. Noi nu avem multipartidism. Avem mai multe partide comuniste, adică o hologramă care s-a spart, dar păstrează imaginea originală în fiecare ciob.
2026 va fi un an foarte greu. Avem o amenințare economică, o amenințare politică și una internațională. Suntem pentru prima dată într-o criză autohtonă. O criză bugetară tinde să se transforme încet într-o criză economică pe termen lung.
Banca Națională spune că avem o problemă cu inflația, o inflație care a crescut de la 5% la 9,9%. A fost alimentată de creșterile de taxe, dar nu numai.
O bună parte dintre antreprenori s-au dovedit a fi speculanți. Înainte să crească TVA-ul, ei au mărit deja prețurile și au aplicat diferența de două procente la prețurile mărite. 2026 poate fi anul colapsului, dacă nu se schimbă imediat filozofia economică a României.
Se va întâmpla ceva semnificativ în legătură cu lungul conflict militar din Ucraina?
După negocierile de la Geneva se poate ajunge la un armistițiu de gen Coreea de Sud – Coreea de Nord. Va fi o DMZ (zonă demilitarizată) de o mie și ceva de kilometri.
Aici avem vești bune. Dacă războiul se va termina, banii pentru reconstrucția Ucrainei vor curge. Și dacă suntem inteligenți, atunci banii vor curge și pe la noi. Avem o mare șansă să participăm la reconstrucția Ucrainei.
În 2026 există și optimism, dar trebuie să existe foarte mult realism. Realism înseamnă să începi să gândești cu adevărat patriotic. Asta nu va fi foarte plăcut pentru un anumit grup. Nu cred că mai este posibilă păstrarea taxei unice și a nivelului scăzut de impozitare. Statul are nevoie de bani.
Ce înseamnă a gândi cu adevărat patriotic în contextul actual al unei crize economice și sociale?
Păi, hai să ne uităm la criza mare din Coreea de Sud, apropo de patriotism și naționalism. Criza mare din 1996 a început acolo. Și cei din Coreea de Sud, femei, bărbați, au scos ce aveau, mici obiecte de aur, verighete, brățări, inele și le-au donat – puneți între ghilimele, împrumutat – Băncii Naționale a Coreei de Sud, care s-a salvat cu banii întregului popor. Ăsta e patriotism. Restul sunt prostii.
Și din momentul acela, după ce și-au revenit, după ce au devenit a unsprezecea economie a lumii, după ce au făcut multe alte lucruri, au început să le dea oamenilor acele provizioane înapoi. Nu să-i sperie, nu să-i jignească, nu să se uite care a dat mai mult și care a dat mai puțin. Și în felul acesta, societatea aceea, care e una foarte complicată, care trăiește în război din 1953, în care există o umbrelă de protecție armată mai puternică decât orice... Au și ei corupție politică. Au și ei corupție, dar au și ceva ce nouă ne lipsește.
La noi sensul este doar de diviziune socială. Chiar ar merita să facem experimentul acesta, să vedem câți ar da un leu pentru societate și pentru stat. La un moment dat s-a dat un leu pentru Ateneu, dar pentru Brâncuși nu s-a mai dat.