Kelemen Hunor: Coaliția a decis că pensiile magistraților vor fi 70% din salariul net. Urmează reforma pensiilor militare

Kelemen Hunor: Coaliția a decis că pensiile magistraților vor fi 70% din salariul net. Urmează reforma pensiilor militare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coaliția de guvernare a decis să păstreze nivelul actual al pensiilor magistraților, susține președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, liderii politici au agreat ca pensia să rămână 70% din ultimul salariu net, însă perioada de tranziție spre vârsta de pensionare de 65 de ani ar putea fi modificată.

Kelemen Hunor a explicat la RFI că există consens în coaliție privind menținerea cuantumului pensiei. „În coaliție, am discutat variantele, după întâlnirea de săptămâna trecută cu magistrații la Cotroceni (…), toată lumea este de acord că în această săptămână noi trebuie să trimitem proiectul la CSM pentru avizare și pe fond, toată lumea este de acord că nu umblăm la cuantum, deci 70% din valoarea venitului, salariului, cum ar veni, vorbim de cuantumul pensiei”, a spus Kelemen Hunor.

În schimb, perioada de tranziție până la pensionarea la 65 de ani ar putea fi extinsă. Liderul UDMR spune că este dispus la un compromis.

„La perioada de tranziție, sigur (…), eu aș accepta prelungirea perioadei de tranziție de la 10 la 15 ani, dacă și colegii mei vor fi de acord. (…) Eu cred că din partea noastră, din partea coaliției, din partea arcului guvernamental, este o posibilitate de a arăta că (…) pacea socială și guvernarea justă și dreaptă este lucrul cel mai important”, a punctat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a adăugat că premierul ar putea discuta în cursul zilei cu președintele pentru ultimele clarificări. „Astăzi, probabil că premierul va mai discuta și cu președintele, să vedem ce s-a mai întâmplat de săptămâna trecută (…), dar noi suntem obligați să trimitem proiectul la CSM spre avizare”, a spus președintele UDMR.

Reforma pensiilor militare, următorul pas

Tot el a anunțat că după decizia privind magistrații va urma reforma pensiilor de serviciu din zona militară. „În societate, așteptarea este pentru o guvernare mai dreaptă. Și trebuie să urmeze și alții. Aici, magistrații au avut dreptate, pentru că ne-au reproșat că am început cu ei. Urmează zona militară. Și acolo există vârsta de pensionare mult mai redusă și pensiile de serviciu mult mai mari. Deci noi nu putem ocoli”, este de părere Kelemen Hunor.

Acesta a subliniat că volumul cel mai mare al pensiilor de serviciu nu se află la magistrați, ci în structurile militare și de ordine publică.

„Dacă vreau să fiu drept față de magistrați, atunci trebuie să recunosc că din tot ce înseamnă pensiile speciale, ei au o valoare în procent de 8,9%, cu grefierii, cu CCR, cu Curtea de Conturi se ajunge la nouă și ceva la sută, deci sub 10%. Marea majoritate (…) este în zona militară, jandarmi, Poliție, Armată, SRI și așa mai departe (…). Și acest Guvern are obligația de a merge mai departe cu aceste reforme”, a subliniat liderul UDMR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇