Una dintre cele mai mari companii industriale din Rusia își va închide operațiunile internaționale, după ce a fost vizată de noile sancțiuni americane, parte din efortul președintelui Donald Trump de a forța Kremlinul să încheie războiul din Ucraina. În România, Lukoil are rafinăria Petrotel și o rețea de peste 300 de bezinării.
Într-un comunicat transmis luni seară, gigantul energetic Lukoil, cu sediul la Moscova, a confirmat că a început să caute cumpărători pentru afacerile sale externe.
Compania a precizat că decizia a fost luată „ca urmare a introducerii de măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către anumite state”, fiind nevoită să „anunțe intenția de a-și vinde activele internaționale”.
Un fost director Lukoil, citat sub protecția anonimatului, a declarat pentru Politico că această decizie ar putea reduce veniturile și profiturile companiei cu „aproximativ 30%”, întrucât va trebui să vândă trei rafinării și circa jumătate dintre cele aproximativ 5.000 de stații de alimentare deținute la nivel mondial. „Lukoil este terminată”, a spus acesta.
Decizia vine la doar câteva zile după ce SUA au inclus Lukoil și compania petrolieră Rosneft pe lista neagră, într-un pachet surpriză de sancțiuni justificat prin „lipsa de seriozitate a Rusiei față de un proces real de pace pentru încheierea războiului din Ucraina”.
„Având în vedere refuzul lui Vladimir Putin de a pune capăt acestui război lipsit de sens, Trezoreria SUA sancționează cele două mai mari companii petroliere rusești, care finanțează mașina de război a Kremlinului”, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent. „Îi încurajăm pe aliații noștri să ni se alăture și să respecte aceste sancțiuni.”
Biroul american pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a impus un termen până la 21 noiembrie pentru închiderea operațiunilor externe, în caz contrar urmând să aplice amenzi severe. Lukoil a anunțat că va respecta cerințele și va cere o prelungire, dacă va fi necesar pentru finalizarea vânzărilor.
Sancțiunile impun companiilor vizate să-și vândă operațiunile europene și să oprească livrările de petrol către clienții rămași pe continent, iar firmele care continuă colaborarea cu acestea riscă sancțiuni legale. Rosneft și Lukoil furnizează împreună aproximativ două treimi din cele 4,4 milioane de barili de țiței pe care Rusia îi exportă zilnic.
Deși măsurile au fost în general salutate de liderii europeni, unele state, inclusiv Ungaria, cer excepții sau perioade de tranziție suplimentare. Premierul ungar Viktor Orbán, care a încurajat dependența țării sale de importurile energetice rusești, va merge săptămâna viitoare în SUA pentru a negocia un tratament special care să-i permită să continue achizițiile de petrol din Rusia.
Lukoil are în România două afaceri principale. Una este rafinăria Petrotel in Ploiești, a treia din România în termeni de capacitate instalată, cu 2,5 milioane de tone pe an, și a doua este rețeaua de benzinării Lukoil, cu circa 320 de stații, și încă nimeni nu a spus foarte clar ce urmează să se întâmple cu ele după impunerea sancțiunilor Trezoreriei SUA, potrivit economica.net.
G.P.
