Ungaria acuză UE că ar fi orchestrat decizia Ucrainei de a opri livrările Lukoil

Ungaria acuză UE că ar fi orchestrat decizia Ucrainei de a opri livrările Lukoil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Decizia Kievului de a opri livrările Lukoil către Ungaria şi Slovacia a fost probabil „orchestrată de la Bruxelles”, deoarece UE „nu poate suporta faptul că Ungaria nu a cedat în faţa presiunilor”.

Acuzația a fost făcută de ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, informează MTI.

Acesta s-a adresat participanţilor la un eveniment organizat de Mathias Corvinus Collegium (MCC) la Esztergom. Ministrul a spus aici că Uniunea Europeană "a pierdut mult din putere", dar "cu siguranţă nu este atât de slabă încât să tolereze ca o ţară candidată să ia o decizie fără nicio consultare", ameninţând securitatea aprovizionării cu energie a două state membre ale UE.

ADVERTISING

El a adăugat că acţiunea Ucrainei a afectat o treime din importurile de ţiţei ale Ungariei şi 40-45% din importurile Slovaciei, generând "un risc semnificativ pentru aprovizionarea cu energie".

În plus, Croaţia a abuzat de poziţia sa prin "creşterea de mai multe ori a taxelor de tranzit" şi limitarea accesului Ungariei la contracte pe termen scurt, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei ungare a mai declarat că Bruxelles-ul şi Zagrebul "nu ar trebui să dicteze traseul [resurselor] noastre energetice, aşa cum nici noi nu le spunem altora".

ADVERTISING

"Chiar dacă solidaritatea este unul dintre cuvintele cele mai des folosite în discursul politic european, Bruxelles-ul nu face nimic, în timp ce un candidat la aderare încearcă să pună două state membre într-o situaţie dificilă, iar un al treilea încearcă să profite de pe urma acestei situaţii", susţine Szijjarto.

Blocarea ajutorului pentru Ucraina continuă

Szijjarto a mai spus că criticile aduse Ungariei cu privire la abordarea sa faţă de Ucraina trebuie să fie respinse acum, în condițiile în care aceasta primeşte 42% din energia sa electrică din Ungaria, care a primit peste 1,3 milioane de refugiaţi şi aproximativ 1.500 de instituţii sunt frecventate de copiii refugiaţilor, precum şi "în pofida faptului că Ucraina încalcă drepturile minorităţii etnicilor maghiari".

ADVERTISING

Atât timp cât această situaţie persistă, nu poate fi vorba de plata a miliarde de euro din Instrumentul european pentru pace, a spus Peter Szijjarto, afirmând că denumirea acestuia "este mai degrabă tragică decât amuzantă".

Potrivit lui, Rusia a avansat între timp, în pofida faptului că aliaţii occidentali au livrat arme în valoare de multe miliarde de euro în Ucraina în ultimii doi ani şi jumătate.

"Noi, printre puţinii în Europa care pot vorbi cu oricine, avem sarcina de a redeschide canalele diplomatice şi de a relua dialogul", a conchis Szijjarto.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇