În ultima vreme, oriunde te întorci auzi de iubire de sine. Psihologi, coachi de dezvoltare personală, influenceri de lifestyle, toți vorbesc despre cât de important e să te iubești pe tine însuți. Și adevărul e că… au dreptate.
Doar că, de multe ori, noțiunea asta pare așa, abstractă, aproape intimidantă. Cum adică să te iubești pe tine? Să te privești dimineața în oglindă și să-ți spui „Ești minunat”? Poate. Dar nu e doar asta. De fapt, iubirea de sine nu trebuie să fie o poezie cu rimă. Poate să fie o chestiune foarte simplă, foarte omenească și chiar de bun simț.
Iubirea de sine = bun simț + grijă constantă (dar nu obsesivă)
Hai s-o luăm altfel. Iubirea de sine e atunci când îți pasă de tine. Nu în mod egoist, nu în mod narcisist, ci sincer. Ca atunci când îți pasă de cineva drag – un frate, un prieten, un copil. Ai grijă să fie bine, să nu-i fie frig, să mănânce ceva bun, să nu se suprasolicite. De ce nu am face la fel și cu noi?
Poate că nu-ți vine să crezi, dar iubirea de sine începe de la cele mai mărunte lucruri. Să mergi la frizer sau la coafor nu e superficial, e respect de sine. Să-ți faci analizele medicale o dată pe an nu e moft, e grijă. Să zici „nu” când simți că nu mai poți nu e obrăznicie, e delimitare sănătoasă.
Acceptarea de sine nu înseamnă să te oprești din crescut
Un alt concept înrudit este acceptarea de sine. Nu, nu înseamnă să zici „Asta sunt, nu mai schimb nimic niciodată.” Nu e o formă de plafonare. E, mai degrabă, recunoașterea sinceră a locului în care ești acum. Cu bune, cu rele. Poți accepta că ești anxios și totodată să lucrezi la asta. Poți să-ți recunoști fricile, dar să le înfrunți pas cu pas. Acceptarea nu e renunțare. E o formă de a fi onest cu tine.
Și de aici vine încrederea în forțele proprii. Nu din perfecțiune, ci din curajul de a fi imperfect și totuși de a merge mai departe.
Fă-ți un bine. Sau mai multe.
Un gest mic, dar făcut constant, poate însemna enorm. Ai avut o săptămână grea? Poate nu poți fugi într-un city break, dar poți să-ți iei o seară pentru tine. Un ceai, un film care-ți place, poate o plimbare. Poți merge la masaj, la sală sau pur și simplu să dormi până mai târziu. Toate astea sunt forme de iubire de sine. Nu trebuie să coste mult, nu trebuie să fie spectaculoase, dar trebuie să fie conștiente. Adică să știi de ce le faci: pentru tine.
Poți încerca ceva nou – un curs de dans, o rețetă nouă, un sport pe care nu l-ai mai practicat. Nu contează dacă ești bun sau nu. Contează că încerci, că ești curios. Și asta e o altă formă de iubire: să nu te închizi în rutină până te usuci.
Iubirea de sine nu e un moft de lux
Unii au impresia că grija de sine e pentru „cei care au timp de prostii”. Că dacă ai copii, job, rate și deadline-uri, nu mai e loc de „iubire de sine”. Dar tocmai atunci ai nevoie de ea mai mult ca oricând. Nu zice nimeni să te transformi în yoghin cu viață zen de la 5 dimineața, dar nici să uiți complet de tine nu e o soluție.
Pentru că, dacă nu ai grijă de tine, cine o va face?! Dacă tu nu-ți încarci bateriile, de unde mai ai energie pentru ceilalți?! Nu e egoism să spui „am nevoie de o pauză”. E maturitate.
Egoismul e altceva
Și totuși, merită făcută distincția. Iubirea de sine nu e egoism. Egoismul e când te pui mereu pe tine pe primul loc, fără să-ți pese de ceilalți. Când te uiți în jur și vezi doar oameni care ar trebui să-ți satisfacă nevoile. Când totul e despre mine, indiferent de consecințe.
Grija de sine, în schimb, e echilibrată. Înseamnă că știi că și tu contezi. Că dacă tu ești bine, poți fi de folos și altora. Că meriți și tu timp, atenție, iubire, fără să te simți vinovat.
Uneori, renunțarea la sine e necesară
Să nu idealizăm totuși lucrurile. Există și momente în viață când pur și simplu trebuie să pui pe altcineva pe primul loc. Un copil bolnav, un părinte în suferință, o criză majoră. Sunt momente în care te sacrifici. Și e firesc. Nu e un eșec, nu e lipsă de iubire de sine, e parte din viață.
Dar important e ca aceste momente să nu devină regula. Să nu trăiești ani întregi în renunțare de sine și să uiți cine ești. Crizele vin și trec. Grija de sine trebuie să rămână.
Cum știi că te iubești pe tine?
Nu există un checklist universal, dar uite câteva indicii:
- Nu te judeci constant pentru fiecare greșeală.
- Îți oferi răbdare și timp.
- Spui „nu” când e prea mult.
- Ceri ajutor când nu mai poți singur.
- Te bucuri de lucruri simple, fără să simți că trebuie să le „meriți”.
- Nu aștepți validare constantă din exterior.
Dacă bifezi măcar câteva din astea, ești pe drumul cel bun. Dacă nu, poți începe de azi. Cu ceva mic. Un gest simplu, o alegere în favoarea ta.
În loc de concluzie: ai grijă de tine
Iubirea de sine nu e un obiectiv bifabil. E un proces. Uneori merge bine, alteori te pierzi pe drum. Dar important e să te întorci mereu la tine. Să nu te abandonezi. Pentru că viața nu e doar despre crize, probleme și pericole. Mai sunt și zile bune. Mai sunt și dimineți senine, oameni calzi, plimbări fără scop, râsete din nimic.
Iubirea de sine înseamnă să-ți dai voie să trăiești și acele momente. Nu doar să supraviețuiești.
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu.